Data publicării:

Vaccinare COVID-19. CNCAV: Nu e vorba de o ”depășire bruscă” a vaccinărilor față de numărul programărilor existente

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Vaccinare COVID-19
Vaccinare COVID-19

Având în vedere invocarea, în spațiul public, a unor „discrepanțe” între numărul de persoane înscrise în platforma de programare și numărul de persoane vaccinate și raportate de CNCAV pe baza evidențelor din Registrul Electronic Național de  Vaccinare (RENV), CNCAV face o serie de precizări sâmbătă seară.  

Iată ce a transmis CNCAV:

„În acest moment, interesul fundamental de sănătate publică în România este reprezentat de vaccinarea, pe baza consimțământului informat, a cât mai multor persoane, într-un interval de timp cât mai scurt. CNCAV salută interesul crescut al cetățenilor pentru vaccinare, interes relevat de datele privind numărul mare de persoane care s-au vaccinat efectiv și de persoane care s-au înscris pentru vaccinare.

Astfel, de la debutul campaniei de vaccinare, până la ora 17.00 a zilei de astăzi, în România au fost vaccinate 406.006 persoane incluse atât în prima, cât și în cea de-a doua etapă de vaccinare, conform strategiei naționale privind vaccinarea. Dintre acestea, 12.879 au primit și a doua doză de vaccin.

Precizări privind exceptările de la programare prin platforma de programare

În primul rând, campania de vaccinare a început în România în data de 27 decembrie cu personalul din cele 10 spitale COVID, înainte de operaționalizarea platformei de programare. În legătură cu această „etapă 0” a campaniei de vaccinare și cu numărul persoanelor vaccinate din cele 10 spitale COVID, CNCAV a avut o informare constantă a opiniei publice.

În al doilea rând, în perioada în care ne aflăm (corespunzătoare etapei a doua a campaniei de vaccinare), continuă și vaccinarea personalului medical din spitalele COVID și a personalului medical aflat în prima etapă, conform strategiei naționale de  vaccinare. CNCAV a anunțat public în repetate rânduri motivul intercalării etapelor, anume faptul că o persoană eligibilă pentru vaccinare într-o etapă anterioară și care, din diverse motive, nu s-a prezentat efectiv pentru vaccinare, o poate face chiar și atunci când s-a trecut la etapa următoare. Pentru a asigura accesul la vaccinare al tuturor persoanelor care aleg să se vaccineze, această modalitate se va păstra și va fi anunțată corespunzător și în momentul în care se va trece din etapa a 2-a în etapa a 3-a (vaccinarea în masă).

În al treilea rând, reamintim că etapa a 2-a de vaccinare include persoane care sunt exceptate de la programarea în platforma de programare, prin modalitățile disponibile și anunțate public (pagină web, medic de familie/ medic curant, apel la call center, prin angajator, direcțiile de asistență socială).

Excepțiile la care ne referim sunt după cum urmează:

persoane aflate în cele 1.884 centrele rezidențiale și medico-sociale de la nivel național; din data de 15 ianuarie (ora 15.00) și până ieri, 22 ianuarie, au fost vaccinate 15.264 persoane din aceste centre, dintre care 7.221 au fost vaccinate în perioada 18-21 ianuarie (repetăm, fără a fi programate în platformă);persoane dializate;persoane nedeplasabile;persoane fără adăpost;persoane aflate în România pentru derularea studiilor sau exercitarea profesiei și care nu dețin o carte de identitate (ex. medici rezidenți sau studenți la medicină din alte țări, care lucrează sau se pregătesc în unități medicale din România și au drept de rezidență în România).

Menționăm, de asemenea, că pentru a evita irosirea dozelor, a fost și este permisă vaccinarea fără programare și a persoanelor care se prezintă direct într-un centru de vaccinare, dacă există doze disponibile, cu respectare etapei de vaccinare în care ne aflăm (etapa 1 – personal medico-social, public și privat, etapa a 2-a – persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoane cu comorbidități, indiferent de vârstă, persoane care activează în domenii-cheie).

Precizări privind alocarea dozelor de vaccin

 

Alocarea vaccinurilor la nivel național a avut în vedere categoriile principale de risc, în conformitate cu datele epidemiologice din România, cu dovezile științifice existente, cu recomandările ECDC și OMS și cu exemplele de bună practică din alte state.

Platforma de programare elaborată de STS are drept scopuri:

asigurarea unui acces fluent, echitabil și transparent al persoanelor la vaccinare, în ordinea de priorități stabilită;trasabilitatea necesarului de doze;estimarea și predicția, pe termen scurt și mediu, a numărului de persoane ce vor fi vaccinate în raport cu numărul de doze disponibile.

În ceea ce privește alocarea dozelor de vaccin, reiterăm că, potrivit procedurilor și instrucțiunilor CNCAV, aduse la cunoștința DSP-urilor, a coordonatorilor centrelor de vaccinare și a opiniei publice, stabilirea necesarului de doze se realizează pentru o perioadă de trei zile, în baza programărilor existente in platforma electronică de programare. La acest necesar, se adaugă numărul de doze pentru vaccinarea persoanelor din centrele rezidențiale și medico-sociale, a persoanelor dializate, netransportabile și a persoanelor fără adăpost.  

Pe măsură ce se înregistrează progrese în capacitatea de producție de vaccin și se autorizează noi vaccinuri de către Agenția Europeană a Medicamentului, respectiv Comisia Europeană, cantitatea de vaccinuri care va ajunge în țara noastră va crește progresiv, astfel încât să se asigure cantitatea de vaccinuri pentru toate persoanele care aleg să se vaccineze.

În concluzie, exceptările de la programare explică diferențele dintre numărul de persoane programate în platformă și persoanele evidențiate în raportările RENV. Considerăm că nu este vorba despre o „depășire bruscă” a vaccinărilor față de numărul programărilor existente, motivată de o invocată „nerespectare a regulilor” sau de o „organizare defectuoasă”, ci de o creștere graduală a capacității de vaccinare, respectiv de asigurarea accesului echitabil la vaccinare a categoriilor de persoane exceptate, potrivit precizărilor din acest comunicat.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel