Data publicării:

Vaccinare copii 5-11 ani. S-au făcut aproape 1.000 de programări în mai puțin de 24 de ore

Autor: Andrada Oana | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Fotografie creată de Gustavo Fring, de la Pexels
Fotografie creată de Gustavo Fring, de la Pexels

Vaccinarea anti-Covid pentru copiii de 5-11 ani. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu a dezvăluit câte programări au fost validate în mai puțin de 24 de ore. 

Alegeri prezidentiale 2024

De joi, 13 ianuarie, se pot realiza programările pentru vaccinarea anti-Covid la copiii de 5-11 ani, care începe efectiv pe 26 ianuarie. În mai puțin de 24 de ore au fost validate 981 de programări în platforma RoVaccinare, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, pe Facebook.

"Am dat startul programărilor pentru vaccinarea celor mici! În mai puţin de 24 de ore au fost validate 981 de programări în platforma RoVaccinare, pentru copii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani.", a scris Andrei Baciu pe pagina de Facebook.

"Prima tranșă de vaccin anti-Covid pentru această categorie de vârstă va ajunge în țara noastră zilele următoare, iar cei care vor să își programeze copiii trebuie să caute în platformă semnul ”P_PED”.

Sunt 219 astfel de cabinete destinate vaccinării celor mici, unde puteți merge chiar dacă nu v-ați înregistrat înainte pe site-ul programare.vaccinare-covid.gov.ro.", a precizat Andrei Baciu.

VEZI ȘI: Mesaj viral despre persoanele antivacciniste: Asemănare cu lătratul câinilor

De reținut

➢ Sunt obligatorii acordarea consimțământului informat de către părinți sau de către reprezentantul legal al minorului și efectuarea triajului medical prin completarea chestionarului de triaj dedicat copiilor; modelele sunt disponibile și pe platforma națională de vaccinare, aici: https://vaccinarecovid.gov.ro/formulare-si-chestionare/

➢ Schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Comirnaty este de 10 micrograme/doză, la interval de 21 de zile; administrarea fiecărei doze se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile;

➢ Dacă se inițiază vaccinarea la copiii care împlinesc 12 ani între administrarea celor două doze, aceștia continuă schema de vaccinare cu doza pediatrică de 10 µg.

CNCAV precizează că vaccinul Comirnaty produs de compania farmaceutică Pfizer/ BioNTech este deja aprobat pentru administrarea la populația de peste 12 ani. Astfel, în urma finalizării evaluării datelor științifice a rezultat că raportul beneficiu/risc este pozitiv, mai ales la copiii care au comorbidități și care prezintă un risc crescut de a dezvolta forme severe ale infecției cu SARS-CoV-2.

Reglementările menționate se bazează pe studiile de siguranță și recomandările care arată că răspunsul imun rămâne maximal pentru beneficiari în cazul administrării vaccinului Comirnaty. Studiul realizat la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani a arătat că răspunsul imun la Comirnaty administrat la o doză mai mică (10 µg) a fost comparabil cu cel observat la doza mai mare (30 µg) administrată celor peste 16 ani (măsurat prin nivelul de anticorpi împotriva SARS-CoV-2).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel