Data publicării:
Când ajunge vaccinul împotriva COVID în România. Rafila: Asta este o poveste. Dezinformează!
Alexandru Rafila a contrazis informațiile vehiculate în legătură cu momentul în care vaccinurile împotriva COVID-19 ar urma să ajungă în România.
"Asta este o poveste că vor veni în luna decembrie şi se administrează în luna ianuarie. Faptul că a existat o rezervare de vaccin din partea UE în raport cu compania Astrazeneca se datorează unui fapt extrem de simplu. Comisia Europeană a finanţat, alături de SUA, dezvoltarea acestui vaccin. Nu compania Astra Zeneca a plătit dezvoltarea, ci Comisia Europeană şi SUA. Pentru Astra Zeneca a fost o înţelegere pentru 300 de milioane de doze care ar putea fi mărită la 400 de milioane de doze, dar să vedem când va fi şi dacă va fi disponibil vaccinul de la Astra Zeneca, având în vedere incidentul care s-a petrecut. Atunci, nu putem face astfel de aprecieri că vaccinul vine până la sfârşitul anului", a spus Alexandru Rafila, în emisiunea "Punctul de Întâlnire", de la Antena 3.
"Nu face decât să dezinformeze şi să creeze false așteptări"
"Noi trebuie să ne gândim și la partea logistică. Astăzi, citeam că, dacă ar exista un vaccin, este nevoie de 8000 de avioane de transport ca să îl distribuie în toată lumea. Şi mai avem o problemă şi mai mare: problema stabilităţii vaccinului. Unul dintre vaccinurile care se dezvoltă în momentul de faţă şi celelalte care sunt bazate pe tehnologia acizilor nucleici trebuie congelate la minus 70 de grade în timpul transportului. Să ştiţi că este complicat să transporţi miliarde de doze de vaccin la minus 70 de grade, care nu este o temperatură obişnuită.
Gândiţi-vă... cum să transporţi în Africa, în America de Sud, în Asia cantităţi enorme de vaccin? Și trebuie să asiguri lanţul de frig. Dar nu mai este unul de 3 până la 8 grade Celsius, ci este un lanţ de frig între minus 70 şi minus 80 de grade. Este foarte scump. Lumea care îşi închipuie că mâine înregistrăm vaccinul şi peste o săptămână fiecare ţară primeşte primele doze nu face decât să dezinformeze şi să creeze false așteptări. Este bine să fim realişti, ponderaţi, când facem astfel de declaraţii şi să aşteptăm momentul în care vaccinurile sunt autorizate şi să avem şi un timing", a explicat Rafila.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News