„Noi nu intenţionăm să mergem în direcţia sugerată de Franţa. Nu va fi nicio vaccinare obligatorie", a declarat Angela Merkel în cursul unei vizite la Institutul Robert Koch (RKI), conform publicaţiilor Die Welt şi Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Însă Angela Merkel a reiterat apelul adresat cetăţenilor germani de a se vaccina. „Cu cât vom fi vaccinaţi mai mulţi, cu atât vom fi mai liberi", a afirmat cancelarul Germaniei.
De asemenea, Angela Merkel a anunţat că nu intenţionează să dispună din nou aplicarea unor restricţii generale de circulaţie din cauza unui nou val al pandemiei. „Facem tot posibilul pentru a evita acest lucru. Testarea este încă importantă. Evoluţiile sunt în general pozitive, dar pandemia nu s-a încheiat încă", a subliniat Angela Merkel, precizând că Guvernul de la Berlin şi autorităţile regionale vor promova în continuare vaccinarea voluntară, notează Mediafax.
Franţa şi Grecia au anunţat că vaccinarea anticoronavirus va deveni obligatorie pentru personalul medical care intră în contact cu persoane vulnerabile.
Franța, număr record de programări pentru vaccin
Peste 900.000 de persoane din Franţa s-au grăbit luni noapte să se programeze pentru vaccinare anti-coronavirus, după ce preşedintele Emmanuel Macron a avertizat că ar putea fi introduse restricţii pentru cei care nu au un certificat de sănătate care să dovedească vaccinarea sau efectuarea unui test negativ la COVID-19, relatează Reuters.
Stanislas Niox-Chateau, care conduce Doctolib, una dintre cele mai mari platforme online din Franţa folosită pentru programări la vaccinare, a declarat la postul de radio RMC că s-a înregistrat un număr record de persoane programate pentru vaccinare după anunţul preşedintelui.
„S-au înregistrat 7,5 milioane de conectări la Doctolib în doar câteva minute. Peste 900.000 de francezi s-au programat la vaccinare ieri (luni - n.r.), un număr de două ori mai mare decât recordul de până acum, înregistrat la 11 mai", a spus Niox-Chateau.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Când au românii următoarea minivacanță. Este peste câteva săptămâni!