Vaccin anti COVID-19, la GRANIȚELE României. Președintele a făcut anunțul
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Președintele țării a anunțat că vaccinul anti COVID-19 este în curs de testare. Iată ce a declarat.

În Ucraina va fi produs un vaccin împotriva virusului COVID-19. În prezent, acesta este în curs de testare. Despre aceasta a declarat președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat posturilor ucrainene de televiziune.

Liderul ucrainean a declarat că oamenii de știință s-au ocupat mai mult de șase luni de producerea vaccinului, iar în prezent acesta este testat.

„Nu putem oferi multe detalii, pentru că trebuie să se încheie toate cercetările clinice, este adevărat, nu avem dreptul. Să vă spun cinstit – este unic. Nu sunt fițe și nici populism. Este unic, pentru că nu este la fel ca altele. Avem materiale care demonstrează că au fost făcute cercetări, nu pe oameni, dar s-au făcut. Nu pot să vorbesc astăzi despre termene, dar în orice caz, trebuie să înțelegeți abordarea noastră: pe lângă vaccinul nostru ucrainean, dacă va fi aprobat un alt vaccin mai devreme, îl vom cumpăra, oricum”, a precizat Zelenski.

Totodată, șeful statului a declarat că, în pofida numărului mare de infectări zilnice exclude varianta introducerii unei carantine naționale din cauza pandemiei de COVID-19, informează Libertatea Cuvântului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel