Vaccin anti-COVID - 19, în testare pe voluntari. Unde se experimentează
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Cercetătorii  de pe întreg globul încearcă să găsească un vaccin împotriva COVID-19. Cercetătorii din Brazilia au început să testeze pe voluntari un vaccin experimental dezvoltat de Universitatea din Oxford. Brazilia, aflată pe locul 2 în lume la numărul de infectări și de decese.

Vaccinul dezvoltat de Oxord, în colaborare cu laboratorul AstraZeneca, e considerat unul dintre cele mai promițătoare dezvoltate până în momentul de față.

Până acum, vaccinul cunoscut sub denumirea de ChAdOx1 nCoV-19 a fost testat în Marea în Britanie, iar săptămâna aceasta va fi încercat și în Africa de Sud.

Primii care au dorit să fie voluntari sunt chiar cei care lucrează în domeniul sănătății, medici și asistente, ambulanțieri, care au vârste cuprinse între 18 și 55 de ani. În total, vor participa la teste aproape 2.000 de cadre medicale din Brazilia, potrivit Antena 3.

Ministrul Sănătăţii din Brazilia, Eduardo Pazuello, a declarat că Brazilia este pe cale de a semna un contract cu Oxford pentru producerea locală a acestui vaccin. Brazilia a fost aleasă pentru aceste teste fiindcă acolo, spre deosebire de alte țări, numărul cazurilor de coronavirus este în continuare în fază ascendentă, potrivit timesnownews.

De asemenea, Guvernul din Sao Paulo a anunțat, în urmă cu două săptămâni, că încheie un acord cu un laborator chinez pentru producerea altui vecin, ce urmează să fie testat pe circa 9.000 de voluntari brazilieni.

În ceea ce privește numărul mare al cazurilor pozitive de coronavirus și al deceselor, Brazilia se află pe locul doi în lume. Până în acest moment, în Brazilia s-au înregistrat 1.188.631 de infectări și 53.830 de decese. S-au vindecat până acum 660.469 de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel