"Nici războiul nu le oprește planul de distrugere a justiției.", așa începe o postare a reprezentanților USR, pe Facebook.
"Astăzi, la Senat, PSD-PNL-UDMR au dat votul final pentru proiectul de reînființare a Secției Speciale, gândit de Cătălin Predoiu. Momentul ales pentru a-și impune planul de înființare a unei Secții Speciale mai puternice, cu excluderea DNA din anchetarea magistraților, arată o disperare a coaliției PSD-PNL care amintește de Liviu Dragnea și Florin Iordache. Astăzi, întreaga comunitate internațională democratică este interesată de sprijinirea Ucrainei în lupta cu dictatorul nebun Putin. PSD-PNL sunt interesați de distrugerea justiției.", acuză USR.
În încheiere, USR anunță că va ataca la CCR "proiectul de lege al Guvernului care reînființează, de fapt, SIIJ."
Și fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, a informat că USR va ataca la Curtea Constituţională proiectul de "aşa-zisă desfiinţare" a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ).
"'În situaţia actuală, ne-am fi aşteptat ca ministrul Predoiu şi coaliţia PSD-PNL-UDMR să renunţe la procedura de urgenţă pentru a-şi trece reorganizarea SIIJ prin Parlament. Nu au făcut-o. Proiectul a mers pe repede înainte astăzi în Senat, cameră decizională. Nimic nu-i împiedică să pună umărul la demolarea justiţiei independente şi la slăbirea DNA şi a luptei împotriva corupţiei. Colegii mei din Senat au cerut scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului de aşa-zisă desfiinţare a SIIJ, dar reprezentanţii PSD-PNL-UDMR s-au opus", a scris reprezentantul USR pe Facebook.
El le-a reproşat iniţiatorilor faptul că nu au organizat "consultări reale", au "ignorat obiecţiile" societăţii civile şi ale asociaţiilor profesionale şi au "evitat" avizul Comisiei de la Veneţia.
Amintim că Senatul a adoptat, luni, în plen, în calitate de for decizional, proiectul de lege al Guvernului privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ). Au fost înregistrate 86 de voturi 'pentru', 37 'împotrivă' şi o abţinere. Proiectul de act normativ, iniţiat de Ministerul Justiţiei şi adoptat, pe 21 februarie, de Camera Deputaţilor, prevede că SIIJ se desfiinţează, iar competenţele sale vor fi preluate de Parchetele obişnuite, cauzele urmând să fie instrumentate de procurori anume desemnaţi, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță