USR recunoaşte: Mircea Geoană, unul dintre candidaţii care chiar are şanse de a câştiga alegerile prezidenţiale
USR recunoaşte că are şanse mici să câştige alegerile prezidenţiale din 2024, dacă PSD îl va alege pe Mircea Geoană drept candidat. Afirmaţia îi aparţine deputatului USR Radu Panait, care îl creditează pe actualul secretar general adjunct al NATO cu cele mai mari şanse la prezidenţiale.
"Domnule Panait, dacă ne uităm la foştii premieri, preşedinţi de partide, care au ieşit total din viaţa publică, Mircea Geoană ar avea cea mai spectaculoasă revenire şi cele mai mari şanse, nu?", a întrebat Andreea Dumitrache la Antena 3.
"Exact. Şi eu cred că Mircea Geoană este unul dintre posibilii candidaţi care chiar are şanse de a câştiga alegerile prezidenţiale. Nu văd niciun candidat de la PSD care să poată fi cotat mai bine decât Mircea Geoană în ceea ce priveşte simpatia oamenilor. Şi cred că nici cei de la PNL nu au de unde să scoată un candidat mai bun.
Cred că, în momentul de faţă, atât cei din PSD şi cei din PNL sunt într-o situaţie dificilă şi nu m-ar mira să îl văd pe Mircea Geoană candidat al PSD pentru alegerile prezidenţiale viitoare", a precizat Radu Panait, de la USR.
"Pot să îl asigur pe colegul de emisiune că PNL va avea un candidat", a ripostat Tudor Polak.
"Cu siguranţă va avea un candidat, dar nu cred că va avea un candidat suficient de bun ca să câştige", a mai spus Panait.
Prezidențiale 2024 Kovesi vs. Geoană. Ciuvică a spus că dacă ar fi american, l-ar vrea pe Geoană președinte al României, dar a menționat și un alt nume important
Întrebat de analistul politic Bogdan Chirieac dacă i-ar plăcea o candidatură a lui Mircea Geoană la prezidențiale, Mugur Ciuvică a spus:
„Eu cred că, de exemplu, dacă aș fi american, mi-ar plăcea ca Geoană să fie președintele României. Dacă aș fi american, l-aș considera și pe Ciucă un președinte bun. Lui Kovesi, tot american fiind, fără să am probleme cu ea, i-aș zice „băi, nene, tu ești bine unde ești... România e bine așa cum e și un Geoană sau un Ciucă ar fi un președinte bun”. Dar dacă aș fi din Bruxelles, de exemplu, tot cam la fel aș zice.”.
Bogdan Chirieac a intervenit apoi pentru a sublinia că „Geoană știe mai multă politică decât generalul Ciucă”.
„Știe incomparabil mai multă politică decât Ciucă, dar ca încredere sunt pe acolo amândoi. Pe aștia doi i-aș vedea eu, dar cu v-am mai spus, sunt doi ani până atunci. E mult!”, a continuat Mugur Ciuvică.
Bogdan Chirieac i-a replicat acestuia că „anul viitor se intră, în plin, în campania electorală.”
„Se intră anul viitor la sfârșit, dar în doi ani se pot întâmpla foarte multe lucruri absolut neașteptate care schimbă lumea. Cine știe ce o să mai fie peste doi ani? Sigur că se intră cu un an înainte în atmosferă, dar nu știm cum se iese. Și cu Băsescu, atunci când a apărut, inițial s-a intrat cu Stolojan. Nu contează cum intri, contează cum ieși. Nu știm dacă o să apară apocalipsa aceea economică pe care o prevestiți dumneavoastră, nu știm ce se va întâmpla cu războiul. S-ar putea schimba lucrurile, de aceea spun că este o discuție pe care trebuie să o avem mai încolo.”, a răspuns Mugur Ciuvică.
În ultima perioadă, a început să se discute din ce în ce mai des despre posibilele candidaturi la funcția de președinte al României în alegerile ce vor avea loc în 2024. Printre numele vehiculate, cele mai sonore sunt Laura Codruța Kovesi și Mircea Geoană. CITEŞTE MAI MULTE AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News