Data publicării:

USR îl lasă pe Voiculescu pe tușă. Goțiu sare la Barna, după modificarea pentru Nicușor Dan

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp

Mihai Goțiu a declarat, pentru Mediafax, că Dan Barna face o greșeală majoră, prin modificarea statului care să creeze un cadru special menit să susțină candidați independenți la alegerile locale.

„Evident că există un conflict intern legat de aceste modificări. (...) Statutul partidului, sunt unul dintre cei care au contribuit la elaborarea lui, niciun moment nu s-a discutat despre a face un cadru special pentru susținerea unor candidați independenți care îndeplinesc criteriile de intergritate ale USR. Opinia juriștilor cu care am câștigat atâtea bătălii juridice cu PSD și PNL e foarte clară, că nu există nicio restricție și nu există niciun regulament special pentru a susține oameni care îndeplinesc criteriile de integritate ale USR", a declarat Mihai Goțiu, joi, pentru MEDIAFAX.

Senatorul USR a acuzat că astfel este stopată decizia USR București, organizație care a fost de acord cu susținerea lui Nicușor Dan în alegerile interne, pentru o candidatură la Primăria Capitalei.

„Dan Barna cred că face o greșeală majoră. E clar că decizia asta îl avantajează pe Vlad Voiculescu, nu știu dacă Dan Barna și-ar dori sau nu lucrul ăsta, dar consecințele și efectele sunt evidente, că îi creează un avantaj, în condițiile în care PLUS are un cadidat desemnat. Practic, s-a stopat în acest moment, un proces care a început de peste o lună în filiala București, unde o largă majoritate de membri USR București s-au exprimat și au fost de acord cu înscrierea lui Nicușor Dan în alegerile interne, iar acum se stopează acest lucru", a explicat Goțiu.

"E un moment în care toată lumea este atentă la oferta electorală"

Acesta a adăugat că, prin modificarea statului USR, Nicușor Dan va ajunge să fie în dezavantaj față de Vlad Voiculescu, nominalizat de PLUS, pentru o candidatură la Primăria Generală.

„Este clar că în condițiile în care Voiculescu este candidatul susținut de PLUS, are un avantaj față de un candidt al USR, nu doar Nicușor Dan, orice candidat care ar deveni oficial candidat doar după încheierea campaniei electorale. E un moment în care toată lumea este atentă la oferta electorală, lumea se uită ce oameni sunt susținuți de un partid de altul, nu vreau să zic nimic de Vlad Voiculescu, de PLUS, ei și-au desemnat, până la urmă, candidatul, dar pentru USR, să stopezi acum procedura de desemnare a candidatului, este o pierdere", a completat senatorul USR.

"USR trebuie să rămână deschis către asemenea persoane"

El l a mai spus că sunt foarte multe persoane care și-ar dori să candideze la alegerile locale, însă nu vor să se asocieze vreunui partid politic.

„Sunt foarte mulți oameni care și-ar asuma o implicare, o candidatură, dar ținând cont ce s-a întâmplat în politica românească în ultimii 30 de ani, au o reținere de a se asocia unui partid, vorbind la modul general", a subliniat Mihai Goțiu.

USR ar trebui să susțină acești candidați, dacă întrunesc principiile partidului, în opinia acestuia.

„Din punctul meu de vedere, USR trebuie să rămână deschis către asemenea persoane care vin din societatea civilă și ar vrea să se implice, mai ales că suntem niște oameni care vin din societatea civilă și obiectivul nostru este de a convinge cât mai mulți oameni să ni se alăture și să îi susținem dacă au dovedit că au făcut niște lucruri pentru comunitățile din care fac parte. (...) Nu există nicio restricție, dimpotrivă, ca să-l citesc pe Dan, asta este ADN-ul USR, să susțină cât mai mulți oameni", a conchis Goțiu.

USR se va întuni în Comitet Politic pe 30 noiembrie 

USR se va întuni în Comitet Politic pe 30 noiembrie pentru a modifica statutul partidului, astfel încât formațiunea să poată susține și candidați independenți la alegeri, respectiv pe Nicușor Dan la alegerile pentru Primăria Capitalei, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Președintele USR Dan Barna a declarat, în cadrul emisiunii „Gândurile lui Cristoiu", că ar susține ideea unui candidat unic al Opoziției pentru Primăria Capitalei, precizând că aceasta este miza reală a procesului.

Pe 16 septembrie, deputatul Nicuşor Dan a anunţat că s-a înscris în cursa internă a USR Bucureşti pentru alegerea candidatului pentru Primăria Capitalei. De asemenea, Vlad Voiculescu este candidatul PLUS la alegerile pentru Primăria Capitalei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel