US Open 2018, premii uriaşe puse în joc
US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, va oferi, anul acesta, premii de 53 de milioane de dolari.
Federaţia americană de tenis (USTA) a anunţat, marţi, că turneul US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, va oferi premii de 53 de milioane de dolari anul acesta, un record pentru turneele majore, potrivit site-ului WTA. Premiile în bani oferite de organizatorii turneului US Open au crescut cu 57% faţă de 2013.
Ambii campioni de la simplu, feminin şi masculin, vor fi recompensaţi cu câte 3,8 milioane de dolari, cea mai mare primă din istoria turneului. După cum s-a procedat în ultimii trei ani, USTA a mărit primele pentru primele trei tururi. Bonusuri record vor fi acordate şi campionilor de la dublu feminin şi masculin, fiecare pereche urmând să se aleagă cu câte 700.000 de dolari. Pentru calificări se va depăşi în premieră bariera de 3 milioane de dolari. Un jucător va primi pentru primul tur la simplu suma de 54.000 de dolari.
Ediţia din acest an a turneului marchează a 50-a aniversare a competiţiei, iar USTA va sărbători acest lucru prin recunoaşteri speciale ale unor mari campioni, prin lansarea complexului USTA Billie Jean King National Tennis Center şi inaugurarea noului stadion Louis Armstrong, cu o capacitate de 14.000 de locuri (cu acoperiş retractabil). US Open se va desfăşura în perioada 27 august - 9 septembrie, calificările urmând să debuteze pe 21 august.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News