Data publicării:
Urs lângă Sibiu, două zile la rând. Jandarmii au fost chemaţi să intervină
Două zile la rând, a fost semnalată prezenţa unui urs lângă Sibiu.
Mai multe echipaje de poliţişti, jandarmi şi de la Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă din Primăria Sibiu caută joi, de mai multe ore ore, un urs care a fost văzut prima dată în zona cartierului Magnolia, iar ulterior în apropierea Aeroportului Internaţional de la marginea oraşului, după ce în urmă cu o zi fusese zărit în cartierul Ştrand.
"În aceasta noapte, în jurul orei 23,00 a fost semnalată prezenta unui urs in zona cartierului Magnolia. O echipă formata din echipaje ale IPJ, Jandarmeriei şi Poliţiei Locale au patrulat zona pe parcursul întregii nopţi, fără a-l identifica. La ora 5,50 în această dimineaţă ursul a fost identificat in zona detaşamentului pentru pompieri de lângă aeroport. În prezent, iî teren se află echipe ale IPJ, Jandarmeriei, Poliţiei Locale şi Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă a Primăriei, împreună cu un medic veterinar contractat de Primărie pentru astfel de situaţii şi şefului Fondului Cinegetic", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirela Gligore.
Potrivit sursei citate, "se încearcă tranchilizarea ursului pentru capturare" .
În 2016, în municipiul Sibiu a fost împuşcat un urs care ajunsese pe străzile oraşului. În urma acestui scandal, şeful IPJ Sibiu a fost înlocuit din funcţie, iar şeful Poliţiei Municipiului Sibiu a demisionat, având loc proteste faţă de uciderea ursului atât în Sibiu, cât şi în Cluj, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News