Iniţiativă legislativă pentru două mandate de parlamentar
Senatorul PDL Iulian Urban a depus în Parlament o iniţiativă legislativă prin care deputaţii şi senatorii nu vor putea să cumuleze mai mult de două mandate, pentru a stimula promovarea tinerilor în politică.
"În condiţiile în care actuala legislaţie nu limitează numărul de mandate ce pot fi deţinute de un parlamentar în decursul vieţii, existând chiar situaţia unor aleşi care în ultimii 20 de ani au deţinut constant mandate de senatori sau deputati", Urban propune implementarea unei interdicţii de a deţine calitatea de senator sau deputat pentru mai mult de două mandate.
Senatorul PDL, aflat la primul mandat în Parlament, susţine în expunerea de motive care însoţeşte actul că propune modificarea Legii statutului deputaţilor şi senatorilor deoarece se invocă în repetate rânduri necesitatea "întineririi clasei politice" prin promovarea tinerilor cu înaltă pregătire.
Iniţiativa a fost depusă la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News