Uraganul Maria lovește
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
Uragan
Uragan
Insulele Virgine Americane și mai multe teritorii din Marea Caraibilor au fost afectate marți seară de vânturi violente și trombe de apă uriașe, deversate de uraganul Maria, care amenință în prezent Puerto Rico, după ce a devastat arhipelagul francez Guadelupa, informează AFP.

Pe insula St. John, încă devastată de urganul Irma în urmă cu mai puțin de două săptămâni, Maria, un uragan de categorie maximală, ale cărui vânturi au avut viteze de până la 270 de kilometri pe oră, a distrus mai mulți copaci și a provocat numeroase pagube materiale. Deocamdată nu au fost semnalate victime omenești.

Judi Buckley, fosta senatoare a insulei St. Croix, și-a părăsit domiciliul din Carolina de Sud pentru a merge pe insula St. John și a participa la eforturile de ajutorare demarate după Irma. Marți, fosta senatoare a trebuit să facă față uraganului Maria.

"Ploaia cade oblic și copacii au fost îndoiți", a declarat ea pentru AFP. "Am devenit centrul operațiunilor de ajutorare de după Irma și pentru binele fraților noștri și al surorilor noastre de cealaltă parte a bazinului (St. Croix, n.r.), nu putem să fim paralizați", a adăugat ea.

Marți, puțin mai devreme, insula Dominica a fost devastată de uraganul Maria, care a izolat această insulă caraibiană de restul lumii, distrugând sistemele de comunicații locale.

"Am pierdut tot ceea ce banii puteau să cumpere și să înlocuiască", a scris pe Facebook prim-ministrul din Dominica, Roosevelt Skerrit, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel