UNPR va propune în Parlament taxarea averilor foarte mari
Gabriel Oprea, liderul UNPR, a anunţat că imediat după Paşte va propune Parlamentului proiectul legislativ pentru taxarea averilor foarte mari. Oprea susţine că miliardarii din top 300 ar trebui să plătească un procent din toată averea, iar aceşti bani ar putea să fie utilizaţi pentru a se plăti pensii şi salarii.
UNPR a decis ca în primele zile după Sărbătoarea Paştelui să punem în dezbaterea Camerei Deputaţilor şi să supunem votului proiectul de lege privind taxarea averilor foarte mari. A venit momentul ca fiecare partid să spună clar, prin vot, cum se poziţionează faţă de taxarea averilor foarte mari propusă de UNPR. Noi invităm la vot toate formaţiunile politice şi vom vedea atunci cine va vota pentru adoptarea proiectului şi cine va fi împotrivă, a mai spus Oprea.
Pe timp de criză, cei care au mai mult trebuie să contribuie cu mai mult, iar cei care au mai puţin trebuie să contribuie cu mai puţin. Această lege are o fundamentare atât financiară, cât şi socială. Dacă ne raportăm la averile celor mai bogaţi 300 de români, vedem că în 2003 aceste averi însumau 11 miliarde de euro. În 2011, deci luând în calcul efectele crizei economice, cele mai mari 300 de averi însumau 30 de miliarde de euro, adică triplu. Pentru aceşti oameni, plata unui singur procent pe avere, timp de trei ani, nu este o povară. Este suma pe care ar cheltui-o într-o vacanţă la schi sau, cum spunea domnul ministru Diaconescu, o excursie în Dubai, a explicat Gabriel Oprea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News