Acordul a fost semnat miercuri cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară 'Horia Hulubei', Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Optoelectronică.
Ca urmare, profesorii şi doctoranzii Şcolii Doctorale de Fizică din cadrul Universităţii din Bucureşti vor avea acces la infrastructura de cercetare de la Măgurele. De asemenea, reprezentanţii institutelor de cercetare-dezvoltare vor putea participa la procesele decizionale din cadrul Şcolii Doctorale de Fizică.
Programe de cercetare
"Este important din punct de vedere al deciziilor politice să afirmăm şi să reafirmăm faptul că educaţia şi cercetarea trebuie să fie convergente şi, chiar dacă structurile guvernamentale şi administrative sunt separate, cred că este foarte important să vedem că filozofia este una şi aceeaşi. Nu poţi să ai educaţie, cel puţin la nivel de masterat şi de doctorat, dacă nu ai şi programe de cercetare. Este un moment istoric atât pentru Universitatea din Bucureşti, cât şi pentru comunitatea fizicienilor pentru că prin această colaborare deschidem calea către ştiinţa de nivel superior", a declarat Mircea Dumitru, rectorul Universităţii din Bucureşti, citat în comunicatul de presă.
Academicianul Nicolae Victor Zamfir, directorul general al Institutului Naţional "Horia Hulubei", a vorbit despre performanţa în cercetare la Universitatea din Bucureşti.
"Trebuie să arătăm şi sunt sigur că o să reuşim să demonstrăm că Universitatea din Bucureşti va avea una din cele mai puternice şcoli doctorale din spaţiul românesc şi din Uniunea Europeană şi că poate rivaliza cu orice universitate din Statele Unite în privinţa laboratoarelor", a afirmat academicianul, conform sursei citate.
Potrivit comunicatului, dezideratul comun al instituţiilor partenere este acela al creşterii competitivităţii învăţământului superior şi cercetării româneşti, atât pe plan naţional, cât şi în spaţiul global al ştiinţei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă