Uniunea Europeană a criticat statul american Alabama pentru execuția unui criminal cu azot. ”O pedeapsă deosebit de crudă și neobișnuită”
Serviciul European de Acțiune Externă a transmis un comunicat în care a criticat statul american Alabama pentru execuția unui criminal cu azot.
Uniunea Europeană a criticat statul american Alabama pentru executarea unui criminal folosind azot, o metodă pe care experții au denumit-o ”o pedeapsă deosebit de crudă și neobișnuită”.
”UE se opune ferm pedepsei cu moartea în orice moment și în orice circumstanțe. Este o încălcare a dreptului la viață și o negare a demnității umane”, a declarat Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) într-un comunicat.
Statul american din sud l-a executat pe Kenneth Eugene Smith joi seara prin administrarea cu azot printr-o mască facială, într-o execuție care a durat 22 de minute și în timpul căreia Smith ”parea să tremure și să convulsioneze”, potrivit rapoartelor.
A fost prima dată în istoria SUA când s-a folosit azot într-o execuție și prima dată în peste 30 de ani când a fost introdusă o nouă metodă de execuție.
Curtea Supremă din SUA a autorizat execuția
În săptămânile care au condus la execuție, avocații lui Smith, organizațiile pentru drepturile omului și experții au exprimat îngrijorarea și indignarea lor față de folosirea planificată a azotului, considerată o metodă netestată de execuție și potențial cruntă.
Cu toate acestea, Curtea Supremă a SUA a autorizat ca în cele din urmă executarea să continue.
UE a criticat vehement utilizarea azotului, subliniind cum experții cred că această metodă reprezintă o ”pedeapsă deosebit de crudă și neobișnuită”. Blocul a condamnat, de asemenea, practica pedepsei cu moartea, care este încă legală în 27 de state americane.
”Noi cerem statelor care mențin pedeapsa cu moartea să implementeze un moratoriu și să se îndrepte spre abolire, în conformitate cu tendința mondială”, se mai precizează în comunicat, conform POLITICO.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News