Data publicării:

Ungaria: Impozitul pe venit va fi de 9% din 2018

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Economie
WhatsApp

Ungaria ar putea reduce în 2018 impozitul pe venitul persoanelor fizice la 9%, de la 15% în prezent, dacă economia va înregistra o creştere sustenabilă, de peste 3%, a anunţat ministrul Economiei, Mihaly Varga.

Săptămâna aceasta, Guvernul de la Budapesta a îmbunătăţit estimările de creştere a PIB-ului la peste 4% în următorii doi ani, în urma adoptării unor măsuri de stimulare a economiei. 

Guvernul ungar a ajuns luna trecută la un acord cu partenerii sociali în vederea creşterii salariului minim pe economie şi reducerii contribuţiilor sociale plătite de angajator, în ideea de a combate un deficit sever de mână de lucru. 

Ministrul ungar al Economiei, Mihaly Varga, a precizat că salariul minim pe economie pentru muncitorii necalificaţi va fi majorat cu 15% în 2017 şi cu alte 8% în 2018. În cazul muncitorilor calificaţi, salariul minim va fi majorat cu 25% în 2017 şi cu alte 12% în 2018. Pe de altă parte, contribuţiile sociale plătite de angajator vor fi reduse cu 5% în 2017 şi cu alte 2% în 2018. 

Taxa pe companii, redusă

De asemenea, premierul Viktor Orban a anunţat că, începând din luna ianuarie 2017, Ungaria va reduce taxa pe companii la 9%. În prezent, taxa pe companii în Ungaria este de 10% pentru companiile cu un profit de până la 500 milioane forinţi (1,6 milioane euro) şi de 19% pentru companiile care au un profit mai mare. 

Vineri, Mihaly Varga a declarat pentru Vilaggazdasag că Executivul de la Budapesta ar putea lua în considerare şi reducerea impozitului pe venit la 9%. 

"Dacă aşteptările noastre sunt îndeplinite şi economia va înregistra o creştere sustenabilă, de peste 3%, se va crea spaţiu de manevră pentru noi măsuri de stimulare. Părerea mea personală este că după reducerea taxei pe companii la 9% va merita să reducem şi impozitul pe venit. Am încredere că aceasta va fi o problemă realistă în 2018, scopul Guvernului fiind o reducere a impozitului pe venit sub 10%", a afirmat Varga. 

Analiştii de la BMI Research, o divizie a Fitch Group, avertizează însă că intenţia Ungariei de a reduce taxa pe companii până la cel mai scăzut nivel din Uniunea Europeană, începând din 2017, ar putea declanşa o cursă periculoasă în jos, deoarece şi celelalte state foste comuniste caută modalităţi prin care să îi despăgubească pe investitori pentru creşterea salariilor, notează Agepres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel