Ungaria cere încă un an de clemență pentru MOL, înainte de a se rupe de Rusia. ”Am dori să fim în măsură să decidem liber”
Ungaria mai cere un an de rezervor rusesc pentru MOL.
Autorităţile de la Budapesta vor cere Uniunii Europene să prelungească, pentru un an, scutirea de la sancţiunile impuse Rusiei, care permite companiei de rafinare Slovnaft, o divizie a grupului ungar MOL, să exporte produse rafinate realizate pe bază de ţiţei rusesc, a declarat luni ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, transmite Reuters, conform Agerpres.
La finalul unei reuniuni cu omologul său din Slovacia, Peter Szijjarto a spus că grupul energetic ungar MOL are nevoie de un an suplimentar pentru a finaliza investiţiile necesare la compania sa slovacă de rafinare Slovnaft, investiţii care ar permite acestei firme să poată face tranziţia la alt tip de petrol decât cel rusesc.
"Pentru a derula aceste investiţii este nevoie de un an suplimentar, de aceea cerem UE să prelungească, pentru un an, scutirea de la regimul sancţiunilor care permite MOL şi Slovnaft, care este o divizie a grupului, să exporte spre Cehia produse rafinate din ţiţei rusesc", a spus Peter Szijjarto.
Grupul MOL deţine rafinării în Ungaria şi Slovacia, ţări fără ieşire la mare, dar care sunt alimentate cu ţiţei rusesc prin ramura sudică a oleoductului Drujba. Slovacia primeşte aproape tot ţiţeiul de care are nevoie din Rusia prin conducta Drujba, dar intenţionează ca în decursul acestui an să reducă ponderea ţiţeiului rusesc.
În luna aprilie a acestui an, preşedintele director general de la grupul MOL, Zsolt Hernadi, a spus că MOL intenţionează să finanţeze, cu fonduri de la UE, o parte din investiţiile cuprinse între 500 şi 700 milioane de dolari, care sunt necesare pentru ca rafinăriile sale Dunărea şi Slovnaft să utilizeze şi alt tip de petrol decât ţiţeiul rusesc Ural.
"Am dori să fim în măsură să decidem liber, la finele lui 2025, cu privire la când, cât de mult şi ce tip de petrol vrem să livrăm şi la ce rafinărie, la finele lui 2025 sau începutul lui 2026", a declarat Zsolt Hernadi în luna aprilie.
Potrivit acestuia, anul trecut doar aproximativ 5% din petrolul utilizat de rafinăria Slovnaft a fost non-rusesc, însă acest procent ar urma să crească până la 30-35% sau două milioane de tone, la finele lui 2023.
În luna decembrie a anului trecut, Uniunea Europeană a interzis importurile de petrol rusesc efectuate pe mare, dar a scutit de la această interdicţie livrările de ţiţei rusesc prin oleoductul Drujba către rafinăriile din Germania, Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News