Data publicării:

Unele spitale ar putea fi transformate în fundaţii din iulie, experimental

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
spital
spital

Unele spitale din mai multe regiuni ar putea fi transformate în fundaţii, din iulie, experimental, ceea ce ar permite managerilor acestor unităţi să îşi stabilească numărul de posturi şi să facă angajări, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Vasile Cepoi.

"În urma dezbaterilor pe care le-am avut la Ministerul Sănătăţii cu specialiştii în domeniu privind asistenţa medicală terţiară, cele mai multe persoane au fost de acord că spitalele pot să devină instituţii publice autofinanţate sau fundaţii. Niciuna dintre persoanele care au participat la dezbateri nu a fost de acord ca spitalele să devină societăţi comerciale, fiind cunoscut faptul că statutul societăţilor este incert, pot intra în faliment sau chiar pot fi falimentate pentru diverse interese", a spus secretarul de stat Vasile Cepoi, la cea de a III-a ediţie a Forumului Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi organizată de Colegiul Medicilor din România şi Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România.

Vasile Cepoi a precizat că în semesterul al II-lea ar putea fi făcut un pilot cu spitalele care ar funcţiona ca fundaţii, dar ai căror administratori vor rămâne Ministerul Sănătăţii şi, respectiv, autorităţile locale, aceiaşi ca şi în prezent.

"Transformarea spitalelor în fundaţii ar avea un beneficiu imediat. Managerii nu ar mai trebui să aştepte să primească de la Ministerul de Finanţe numărul de posturi, ci şi-ar putea realiza propria schemă de personal", a spus secretarul de stat.

Secretarul de stat a precizat că funcţionarea ca unităţi bugetare a spitalelor nu este corectă atât timp cât au contracte de servicii cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi primesc fonduri de la contribuabili, prin această instituţie.

În prezent, angajarea unei persoane poate fi făcută numai după plecarea din sistem a altor şapte.

În sistemul sanitar sunt 42.000 de posturi vacante, iar 11.000 de medici au plecat din România ca să lucreze în spitale din Uniunea Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel