Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Unei femei i s-a făcut rău la şedinţa Camerei în care ar urma votarea legii câinilor fără stăpân

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
vot parlament maini ridicate
vot parlament maini ridicate

Alegeri prezidentiale 2024

Unei femei de la o asociaţie de protecţie a animalelor care asista, marţi, din lojă, la şedinţa plenului Camerei în care ar urma să fie votată legea privind câinii fără stăpân i s-a făcut rău, iar un echipaj SMURD a intervenit.

Mai mulţi reprezentanţi ai asociaţiilor care luptă pentru viaţa animalelor au venit, marţi, la Palatul Parlamentului, ei luând loc în lojele sălii de plen şi aşteptând votul la Legea privind câinii fără stăpân.

La ora transmiterii acestei ştiri, plenul Camerei Deputaţilor se află în pauză de consultări.

Săptămâna trecută, Camera Deputaţilor nu a dat votul final la Legea privind gestionarea câinilor fără stăpân. Roberta Anastase spunea atunci că votul final la această lege va fi dat în această săptămână.

Votul final al Ordonanţa privind gestionarea câinilor fără stăpân a mai fost amânat şi în urmă cu două săptămâni, democrat-liberalii declanşând o campanie de strângere de semnături pentru susţinerea legii, în timp ce asociaţiile de protecţie a animalelor solicită respingerea ordonanţei.

Deputaţii au adoptat, în octombrie, pe articole, proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, în forma Comisiei de Administraţie, care prevede că eutanasierea câinilor va fi decisă de administraţia locală după consultarea cetăţenilor din localitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel