Data actualizării:
Data publicării:

Unde sunt pacienții transferați de la spitalul ars din Constanța. 7 sunt la ATI COVID

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels

Medicul Rodica Tudoran a oferit mai multe detalii despre transferul paciențiilor din Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, unde, astăzi, a avut loc un incendiu.

"S-au evacuat pacienţii în trei unităţi sanitare: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanța, Spitalul de Pneumologie Palazu Mare şi Spitalul Militar Constanța. Toate cele trei dispun de paturi cu oxigen, iar la cel judeţean s-au deschis paturi noi de ATI prin realocarea unor locuri în ATI Chirurgie cardiovasculară pentru pacienţii veniţi de la Infecţioase şi s-a deschis un salon de post-operator în fosta zonă a Ortopediei, la etajul 5. Am primit la Judeţean, în UPU, 42 de pacienţi şi trei membri ai personalului medical de intervenţie. Din păcate, un pacient, în afara celor 42 sosiţi, a decedat.

În Spitalul Judeţean s-au internat 16 pacienţi, dintre care 7 pacienţi în ATI COVID, un  pacient în cardiologie zona de izolare COVID, doi pacienţi în Pediatrie - o mamă şi un copil - şi şase au fost internați în zona de postoperator, etajul 5 COVID", deschisă astăzi, a spus dr. Rodica Tudoran.

"Am transferat din cei 42 de pacienţi iniţial primiţi şi evaluaţi de către noi şapte la Spitalul de Pneumologie Palazu Mare, pacienţi stabili, care necesitau doar o sursă de oxigen. La Spitalul Agigea, au fost transferaţi zece pacienţi. La domiciliu, la cerere, au plecat 3 pacienţi din cei 42 sosiţi - doi copii şi mama unuia dintre ei.

La ora actuală, în UPU, mai sunt din pacienţii de la Infecţioase şase pacienţi şi trei membri ai personalului de intervenţie care sunt în curs de tratament şi evaluare. De la Spitalul Militar, am primit doi pacienţi. La Spitalul Militar, iniţial, au ajuns 29 de pacienţi şi, din păcate, un pacient a decedat în timpul transportului şi a fost resuscitat fără succes. La Spitalul de Pneumologie, sunt 50 de pacienţi, incluzându-i şi pe cei 7 pe care i-am transferat noi de la Judeţean", a mai spus medicul.

"Instalația de detecție a incendiilor nu exista!"

"Exista senzor pentru oxigen, existau în saloane am înțeles, dar instalația de detecție a incendiilor nu exista! Spitalul de Boli Infecțioase trebuie să dea aceste explicații, dar vreau să subliniez că aici nu putem nici să tragem la răspundere, nici nimic. Există un procuror care investighează cazul și există o analiză a tot ce s-a întâmplat, se uită la toate datele, la toate documente, vorbește cu toată lumea înainte de a ieși cu o concluzie", a declarat Raed Arafat, în cadrul conferinței de presă.

Încercau să identifice finanțarea, a spus Raed Arafat, despre problemele din spital.

Vezi și: Cristian Radu, IGSU: Incendiul a izbucnit la ATI COVID, s-a manifestat pe 350 mp, în mai multe saloane

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel