Data publicării:
Unde puteți merge liber în vacanță în Italia dacă v-ați vaccinat
O regiune din Italia s-ar putea redeschide pentru turiștii care s-au vaccinat împotriva coronavirusului.
Regiunea Veneto, din nordul Italiei, face presiuni asupra guvernului de la Roma să ridice carantina pentru străinii vaccinaţi care vizitează zona în calitate de turişti, relatează Agerpres, citând APA.
"În caz contrar, riscăm să pierdem nenumăraţi oaspeţi. Nu mai putem aştepta. Turismul este motorul economic al regiunii noastre. 68% dintre turiştii noştri sunt străini.", a declarat preşedintele regiunii Veneto, Luca Zaia, potrivit presei locale.
"În legătură cu turismul, problema carantinei ar trebui să fie reconsiderată imediat. Un turist străin care este vaccinat nu ar trebui să fie supus unei carantine.", a spus Zaia.
Condiții de călătorie
Cetăţenii din UE care doresc să călătorească în Italia trebuie să prezinte un test de coronavirus negativ şi în plus trebuie să rămână în carantină timp de cinci zile. La finalul carantinei obligatorii la domiciliu, trebuie efectuat un alt test COVID. Măsura este valabilă până la 30 aprilie.
Turismul a generat 18 miliarde de euro în Veneto în anul de dinaintea epidemiei. În 2019, regiunea a raportat 48 de milioane de înnoptări, relatează APA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News