Unde e minte multă e și prostie multă, spune o vorbă din bătrâni. Ce înseamnă, de fapt? Că ar trebui să fim mediocri? Că "deșteptăciunea" trebuie ocolită? Ce este, până la urmă, mai important? Coeficientul de inteligență sau inteligența emoțională?

Inteligență rațională versus "prostie" emoțională?

Un fenomen des întâlnit în ultimele decenii îl reprezintă copiii supradotați, cu o inteligență sclipitoare, care termină câțiva ani de școală în unul singur și uimesc lumea cu abilitățile lor de a rezolva probleme și de a înțelege complexitatea multor chestiuni dificile. La aceştia se remarcă, însă, deseori și o anumită întârziere în dezvoltarea emoțională. Se simt bine soluționând probleme complicate, rezolvă cuburi Rubik în câteva secunde, te fac şah mat din patru mişcări, vorbesc patru limbi străine, citesc de când erau în premergător, scriu poezii de la patru ani dar când vine vorba de socializare, sunt uşor inadaptaţi. Se simt stingheri printre cei de vârsta lor și găsesc cu greu subiecte de conversație. Nu merg la petreceri, nu râd la toate glumele şi preferă să stea singuri sau închişi în casă, aplecaţi peste un caiet cu calcule sau planşe de desen. Şi atunci ne întrebăm: o fi adevărată vorba din bătrâni? Nu e de ajuns să fii inteligent dacă nu ai şi simţ practic, nu eşti ca ceilalţi, nu te adaptezi şi nu funcţionezi în linie cu toată lumea? Inteligenţa raţională şi cea emoţională se exclud una pe alta? Încă sunt pline manualele de psihologie cu teorii care se bat cap în cap pe zona aceasta, terapeuţii încă se contrazic, specialiştii încă mai cercetează şi speră să afle răspunsul la întrebarea: poţi fi doar inteligent raţional, nu şi empatic? Sau poţi fi doar sensibil şi evoluat emoţional dar mai..."prostuţ" şi mai puţin înzestrat (gifted)?

Copiii supradotaţi sunt "idioţi sociali", spun psihologii

Par, în limbajul comun, niște "idioți sociali". Este foarte probabil ca zicala românească să se refere la acest fenomen. Copiii de acest fel se dezvoltă într-un ritm care-l depășește pe cel obișnuit, iar latura emoțională nu ține pasul cu dezvoltarea lor intelectuală. De multe ori sunt ridiculizați și marginalizați, iar când cresc, ei sunt cei care evită întâlnirile cu cei de aceeași vârstă, din simplul motiv că se plictisesc în prezenţa lor. Încă din copilărie vor suferi de depresie, anxietate şi alienare. Mulți părinți nu înțeleg fenomenul și pun o presiune suplimentară, în loc să fie empatici și să înțeleagă faptul că acești copii au nevoi speciale și trebuie tratați ca niște adulți încă de la vârste fragede. Din păcate, tratamentul pentru adulți se referă doar la partea intelectuală. Pentru cea emoțională au nevoie de îndrumare și atenție, iar aici intervine, ca de obicei, cultura corpului. Un antrenament pentru performanță mentală ar trebui combinat cu un sport practicat regulat, pentru ca sufletul și corpul să se dezvolte împreună și armonios.

România are aproximativ 200.000 de copii supradotaţi. Minţi sclipitoare, dar invizibile pentru autorităţi. Doar 1% dintre ei trec printr-un program educaţional special dedicat nevoilor lor. Legea tinerilor supradotaţi, care i-ar ajuta să-şi valorifice inteligenţa, nu este pusă în aplicare, de mai bine de 10 ani de la adoptarea ei.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News