Una din cinci maşini vândute anul acesta va fi electrică, anunță Agenţia Internaţională a Energiei
Maşinile electrice ar urma să reprezinte aproape o cincime din piaţa globală în 2023, conform raportului Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), dedicat vehiculelor electrice (EV), transmite Reuters.
Vânzările de vehicule electrice ar urma să urce cu 35% anul acesta, ajungând la 14 milioane de unităţi, reprezentând 18% din piaţă - de la doar 4% în 2020.
Trecerea de la automobile echipate cu motoare pe combustie la cele electrice va scădea cererea de petrol pe plan global cu cel puţin cinci milioane de barili pe zi (bpd), se arată în raportul IEA.
Pe plan global, peste jumătate dintre maşinile electrice de pe şosele sunt în China, care domină de asemenea producţia de baterii şi era responsabilă pentru 60% din vânzările de vehicule electrice în 2022.
SUV-urile şi maşinile mari reprezentau aproape două treimi dintre vehiculele electrice pe baterii din China şi Europa şi chiar mai mult în Statele Unite.
"În afara Chinei, este nevoie de producători de echipamente originale (OEM) pentru a oferi opţiuni de preţ competitive, accesibile, pentru stimularea vânzărilor de EV", apreciază IEA, potrivit Agerpres.
Polonia, a doua țară după China, cu cea mai mare capacitate de producție de baterii litiu-ion din lume
După o serie de investiții în producția de baterii litiu-ion, capacitatea de producție a Poloniei a crescut la 73 GWh în 2022, depășind SUA și devenind astfel a doua, în urma Chinei.
Polonia are acum 6% din capacitatea totală de producție a lumii, comparativ cu 14% din toate țările europene la un loc, notează Asociația Poloneză a Combustibililor Alternativi (PSPA) într-un raport efectuat pe baza datelor de la Bloomberg NEF.
Polonia este cu mult în urma Chinei, care are 77% din capacitatea globală.
Cu toate acestea, PSPA avertizează că Polonia urmează să scadă pe locul 6 în producția globală până în 2027, deoarece alte țări investesc în producerea bateriei reîncărcabile litiu-ion care alimentează vehiculele electrice, scrie Notes from Poland.
Valoarea exporturilor din sectorul bateriilor a crescut de 38 de ori în ultimii șase ani, de la aproximativ 1 miliard de zloți (0,21 miliarde EUR) în 2017 la 38,6 miliarde zloți (8,24 miliarde EUR) în 2022.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News