Guyana, o ţară cu 780.000 de locuitori care se învecinează cu Brazilia şi Venezuela, va înregistra anul viitor o creştere economică de 86%, după un avans de 4,4% în acest an, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional. Este vorba de un ritm de creştere de 14 ori mai mare decât cel înregistrat de China şi se datorează descoperirii unor uriaşe zăcăminte de petrol în apropierea coastelor Guyanei de către grupul american ExxonMobil în anul 2015, scrie Agerpres.
"Vom trece de la un nivel foarte scăzut la un salt stratosferic" a declarat ministrul de Finanţe din Guyana, Winston Jordan. Potrivit acestuia, Guvernul de la Georgetown intenţionează să utilizeze o parte din banii care îi va primi drept redevenţe pentru a construi autostrăzi care să facă legătura între oraşele de coastă şi zonele slab populate din interiorul ţării, unde se află depozite de aur, diamante şi bauxită.
Venituri de 300 milioane de dolari pe an, dublate
Potrivit FMI, Produsul Intern Brut de patru miliarde de dolari al Guyanei va creşte până la 15 miliarde dolari în 2024.
Singura ţară vorbitoare de limba engleză din America Latină nu produce în prezent petrol chiar dacă ţara vecină Venezuela are cele mai mari rezerve de petrol din lume. Grupul american Exxon a încheiat un parteneriat cu Hess Corp. şi grupul chinez CNOOC Ltd. pentru a dezvolta zăcămintele de petrol descoperite în apropierea coastelor Guyanei. Exxon estimează că luna viitoare va începe să extragă primele cantităţi de petrol iar în 2025 Guyana va produce cel puţin 750.000 de barili de ţiţei pe zi.
Şi alte companii petroliere precum Total SA, Tullow Oil Plc şi Repsol SA au început să caute petrol în apropierea coastelor Guyanei.
Guvernul de la Georgetown se aşteaptă ca veniturile iniţiale de 300 milioane de dolari pe an provenite de pe urma acordurilor de împărţire a profitului şi redevenţe să se dubleze după ce al doilea puţ offshore va începe să producă în 2022. Banii vor merge la un fond suveran pe care Guyana la înfiinţat în acest an şi care va fi utilizat pentru economisire în folosul generaţiilor viitoare, pentru a se proteja de fluctuaţiile preţului petrolului şi pentru a finanţa planurile de dezvoltare, susţine ministrul de Finanţe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Când au românii următoarea minivacanță. Este peste câteva săptămâni!