Un turist din judeţul Mehedinţi a fost internat în spital, în noaptea de duminică spre luni, după ce a căzut de la un balcon situat la etajul al treilea al unui hotel din staţiunea Mamaia, acolo unde era cazat împreună cu familia.
Bărbatul a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, fiind diagnosticat cu traumatism coloană dorso-lombară şi fractură de vertebră, informează Mediafax.
El a fost internat în Secţia de Neurochirurgie pentru tratament de specialitate.
Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că, puţin după miezul nopţii, Dumitru G. (57 de ani), din localitatea Jiana, judeţul Mehedinţi, s-a dezechilibrat în timp ce se afla în balconul camerei de hotel, unde era cazat împreună cu familia, şi a căzut de la înălţime.
Poliţiştii continuă investigaţiile pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu