Un tânăr din Galaţi poate merge din nou, după o operaţie rară: Sunt ca un copil. Nici nu îmi venea să cred
Un gălăţean de 37 de ani poate merge din nou, după o intervenţie chirurgicală rară efectuată la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi. Acesta avea o tumoare chiar pe măduva cervicală.
„Sunt ca un copil care merge. Nici mie nu-mi venea să cred. Nu mai aveam stabilitate, cădeam din picioare. M-au trimis de la Galaţi la Iaşi. Am avut COVID-19 şi cred că mai tare s-a aprofundat şi de acolo, pentru că nu am mai putut să merg. De la săptămână la săptămână începeam să merg mai greu. Am ajuns aici şi mulţumesc lui Dumnezeu că a fost operaţia perfectă. Merg acum, am stabilitate. Pe unde am fost nu mi-a găsit nimeni nimic. Mă căutam la cap, mă căutam la spate. Durerea pleca în mâini, îmi tremura mâna stângă şi mergea în picioare, până jos, nu simţeam nimic", a declarat pacientul, în vârstă de 37 de ani.
A mers la spital cu tetrapareză
Medicii susţin că bărbatul a ajuns la spitalul din Iaşi cu probleme grave, iar în urma investigaţiilor s-a descoperit o tumoare la nivelul măduvei cervicale.
“S-a adresat spitalului nostru pentru un deficit motor la membrele superioare și inferioare, ceea ce se numește tetrapareză. În urma investigațiilor, s-a decelat un neurinom, o tumoră la nivelul măduvei cervicale dezvoltată din teaca unui nerv. Aceste tipuri de tumori sunt extrem de rare, reprezentând câteva procente din toată patologia coloanei cervicale. A avut o dezvoltare în bisac, adică o mare parte dezvoltată în canalul medular care comprima măduva, având drept rezultat respectivul deficit motor, iar cealaltă componentă la nivelul unei formațiuni anatomice numite foramen neural, adică locul pe unde nervul iese din coloană. S-a făcut o intervenție laborioasă, a durat aproximativ patru ore, s-a reușit să scoatem în totalitate componenta din canalul medular și peste 95 la sută din foramen neural. Pacientul are o evoluție bună și urmează să fie externat, zilele următoare.
Pacienții din țară care se adresează spitalului au crescut în ultimii ani, chiar în ciuda condițiilor epidemiologice. Sunt câteva procente, undeva la cinci procente din adresabilitatea spitalului, dar sunt în tendință de creștere. În urma analizei efectuate s-a creat la nivelul serviciilor de sănătate nevoia unui segment de pacienți care se adresează spitalului nostru pentru că nu pot fi salvați în alte clinici din România sau nu își permit costul acestor tratamente în clinicile private”, a precizat conf. univ. dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, conform Viaţa Liberă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News