Data publicării:
Un tânăr beat a furat mașina Poliției din parcarea Biroului Rutier Sibiu. S-a dat drept polițist și a oprit mașini în trafic / Update: Bode, reacție
Ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, a declarat că situaţia de la Poliţia din Sibiu, unde un tânăr în stare de ebrietate a furat o maşină de poliţie şi a oprit alţi şoferi, este 'hilară' şi că şeful Poliţiei Române a dispus o anchetă.
Update
'În legătură cu această situaţie hilară pe care am văzut-o şi eu dimineaţă, în care un cetăţean cu alcoolemie 0,8 este depistat pe stradă şi este dus la audieri, i se întocmeşte dosar penal, în jurul orei 00,15, în jurul orei 3 pleacă din sediul poliţiei, reuşeşte să intre într-o autospecială a Poliţiei Române şi circulă nestingherit pe străzile din Sibiu. Mai mult, că dacă n-ar fi de plâns, am râde, respectivul cetăţean în stare de ebrietate începe să se creadă poliţist, opreşte participanţi la trafic să le ceară documentele. Spiritul civic al unui conducător auto a făcut ca imediat ce am primit apelul la 112 poliţia să intervină şi să remedieze situaţia. Este o situaţie neplăcută pentru Poliţia din Sibiu, trebuie să recunoaştem acest lucru. Cum s-a ajuns aici, cum a reuşit cetăţeanul în stare de ebrietate să facă acest lucru nu am cum să vă spun, numai după ce voi vedea rezultatele unei anchete pe care cu siguranţă inspectorul general al Poliţiei Române, domnul Benone Matei, a demarat-o deja', a afirmat Bode, într-o conferinţă de presă susţinută vineri la Arad.
Premierul Nicolae Ciucă a precizat că persoanele responsabile trebuie să răspundă.
'Toţi cei care se fac responsabili pentru astfel de evenimente hilare trebuie să răspundă şi înseamnă că în îndeplinirea atribuţiilor funcţionale au fost probleme şi nu trebuie să avem astfel de evenimente în interiorul instituţiilor de stat', a subliniat premierul.
Știrea inițială
Un tânăr de 23 de ani din Roșia a furat joi noapte un Duster al poliției rutiere Sibiu și a oprit mașini în trafic, prezentându-se drept polițist.
Informația prezentată inițial de un fost agent de poliție, iar apoi a fost confirmată de IPJ Sibiu.
Polițiștii susțin că tânărul a fost oprit inițial în trafic, fiind băut, iar apoi a furat mașina de poliție din parcarea Biroului Rutier Sibiu, scrie Turnul Sfatului.
”În jurul orei 02.55, prin apel 112, un conducător auto a sesizat faptul că, în timp ce se afla pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Sibiu, un bărbat îmbrăcat în ținută civilă a coborât dintr-o autospecială de poliție și i-a solicitat permisul de conducere.
De asemenea, persoana care a făcut sesizarea a precizat și faptul că tânărul respectiv s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice”, relatează IPJ Sibiu. Bărbatul a fost prins în cele din urmă și reținut de polițiști.
Fostul agent de poliție, Marian Răduinea susține că bărbatul ar fi jucat la păcănele banii obținuți de la șoferii opriți în trafic.
”În jurul orelor 02:00, un tânăr băut a furat un Duster al Poliției Rutiere Sibiu și a început să se plimbe prin oraș. A oprit câțiva șoferi în trafic, prin diferite cartiere, Țiglari, M. Viteazu, apoi a ajuns pe DN 1, la Veștem.
A oprit și aici câțiva conducători auto, unul i-ar fi dat și o sumă de bani, vreo 5 euro… Apoi a intrat într-un local din zonă, unde a jucat la păcănele și a mai băut o bere!”, a relatat fostul polițist.
Citește și - Ce se întâmplă în corpul tău atunci când consumi alcool zilnic
Nu este neobișnuit să vă relaxați seara cu un pahar de vin sau să deschideți o bere pentru a o împărți cu prietenii într-un weekend. Și, de cele mai multe ori, nu trebuie să te gândești de două ori până la satisfacerea acestui răsfăț.
Deși consumul moderat de alcool nu este, în general, un motiv de îngrijorare (și poate avea unele beneficii), atunci când obiceiul tău de alcool începe să devină unul zilnic, medicii Clinicii Mayo avertizează că ar putea interveni mai multe probleme.
"Ocazional, berea sau vinul la cină nu reprezintă o problemă de sănătate pentru majoritatea oamenilor. Atunci când băutul devine o activitate zilnică, totuși, vă expune la riscuri pentru sănătate", spune. Terry Schneekloth, medic la Clinica Mayo.
Potrivit Clinicii Mayo, „consumul intens sau cu risc ridicat este definit ca fiind mai mult de trei pahare pe fiecare zi sau mai mult de șapte băuturi pe săptămână pentru femei și bărbați cu vârsta peste 65 de ani (adică doar o băutură pe zi). Pentru bărbații sub 65 de ani, consumul intens de alcool este definit ca „mai mult de patru pahare în orice zi sau mai mult de 14 pahare pe săptămână”.
Efecte negative asupra creierului
„Consumul des mult de alcool vă expune riscului mai multor probleme neurologice, din mai multe motive. Pentru început, „alcoolul este o neurotoxină care poate perturba comunicațiile creierului”, transmite Clinica Mayo.
„Afectează, de asemenea, funcțiile celulelor creierului în mod direct și indirect, prin disfuncția diferitelor organe de la consumul de alcool și deficiența de vitamine.”
„Abuzul de alcool poate duce la convulsii, accident vascular cerebral și demență, pentru a numi câteva afecțiuni. În plus, alcoolul este toxic pentru creierul în curs de dezvoltare, iar în timpul sarcinii poate provoca malformații congenitale, inclusiv tulburări de dezvoltare cu impact pe tot parcursul vieții fătului”.
Este posibil să aveți probleme cu ficatul
Alcoolul este metabolizat de ficat, unde o enzimă cunoscută sub numele de ADH îl descompune. Din cauza sarcinii procesării, consumul de alcool în exces poate duce la multe probleme hepatice.
Pe lângă creșterea riscului de cancer la ficat, organul este expus riscului altor probleme de sănătate din cauza consumului de alcool în exces în fiecare zi. Prea mult alcool poate „crește riscul de a face ciroză – o afecțiune hepatică gravă”, spune Donald Hensrud, doctor în Medicină Preventivă la Clinica Mayo.
Afecțiuni la nivelul pancreasului, stomacului și inimii
Alcoolul face ca pancreasul să producă substanțe toxice și, în consecință, „crește probabilitatea de a dezvolta o inflamație în pancreas [cunoscută sub numele de pancreatită] și în mucoasa stomacului”, potrivit dr. Hensrud. .
Clinica Mayo notează că consumul excesiv de alcool poate duce la leziuni ale mușchilor inimii (cardiomiopatie alcoolică) conducând la insuficiență cardiacă. Dr. Hensrud adaugă că „prea mult alcool vă poate crește tensiunea arterială și nivelul trigliceridelor. Ambele vă pot expune un risc mai mare de boli de inimă”. Vezi articolul aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News