Data publicării:

Un supervulcan care se formează în Pacific ar putea distruge omenirea

Autor: Căloiu Oana | Categorie: Arhiva
WhatsApp
vulcanmare
vulcanmare

Cercetătorii de la Universitatea din Utah au descoperit în adâncimile Oceanului Pacific un supervulcan capabil

După cum susțin oamenii de știință, două bule chimice din roci parțial topite, fiecare de mărimea unui continent, înaintează lent una spre alta în Oceanul Pacific. La întâlnire, cele două bule vor crea un supervulcan, adică un dezastru la scară planetară.

Geologul Michael Thorne, de la Universitatea din Utah, a declarat pentru Earth and Planetary Science, că apropierea bulelor este lentă, la o adâncime de 1.800 de leghe (1 leghe-5,55955 km) sub ocean.

Geologul creionează două posibile scenarii în cazul impactului. Ambele au un deznodământ trist, întrucât evidențiază distrugerea a milioane de specii. Conform primului scenariu, va avea loc o erupție gigantică, care ne va ucide pe toți. Al doilea scenariu este de durata milenară și vizează erupții bazaltice, care de asemenea vor ucide omenirea.

De cele două "grămezi termochimice" de rocă topită se știa de zeci de ani, dar, inițial, s-a crezut că acestea sunt statice. După un studiu detaliat al undelor seismice, oamenii de știință au realizat că, de fapt, acestea se mișcă simultan. În consecință, bulele uriașe topite vor crea la un moment dat o presiune gigantică sub ocean, ceea ce va duce la o explozie la suprafață.

"Ceea ce se pare că am descoperit este începutul unuia dintre acele evenimente eruptive care - dacă se întâmplă - poate duce la distrugeri masive pe Pământ", spune Thorne. Din fericire, procesul decurge lent și o eventuală coliziune s-ar putea produce peste aproximativ 100 de milioane de ani, a adaugat geologul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel