Data publicării:

Un soldat nord-coreean a dezertat și a ucis doi superiori, pentru a fugi în Coreea de Sud

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
frontiera coreea
frontiera coreea

Dezertare în Coreea de Nord. Un soldat și-a împușcat mortal doi superiori, după care a trecut frontiera în Coreea de Sud, sâmbătă, potrivit unui anunț al armatei sud-coreene, relatează Mediafax.

Dezertarea militarului nord-coreean are loc într-un moment sensibil, când cele două state coreene se acuză reciproc de provocări cu aproape două luni înaintea alegerilor prezidenţiale din Coreea de Sud, prevăzute pentru 19 decembrie.

Un purtător de cuvânt al Statului Major interarme sud-coreean a relatat:  "S-au auzit şase focuri de armă şi gărzile noastre au reperat un soldat nord-coreean care traversa linia de demarcaţie militară. Cu ajutorul portavocelor, am obţinut confirmarea că acesta vroia să vină în sud şi l-am condus spre un loc sigur", unde se află în continuare sub protecţie, a adăugat el.

Soldatul transfug a explicat că a ucis doi ofiţeri ce comandau secţia şi plutonul lui înainte de a fugi. Deși nicio confirmare independentă nu a putut fi obţinută, potrivit unui oficial militar care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului pentru agenţia sud-coreeană Yonhap, doi militari nord-coreeni au fost văzuţi "zăcând pe jos".

Din partea Coreei de Nord nu a fost făcut niciun comentariu.

Un incident similar a fost înregistrat în urmă cu doi ani, acesta fiind cel de-al patrulea cunoscut în ultimii zece ani, după cele din 2002, 2008 și 2010, niciunul dintre ele nefiind soldate cu victime.

Peste 23.000 de nord-coreeani au trecut frontiera fraudulos în Coreea de Sud, după încheierea războiului din 1950-1953, în urma căruia a fost înființată o zona demilitarizată între cele două Corei, un "no man's land" presărat cu mine şi posturi de ascultare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel