Gigi Becali a primit o vizită neașteptată la Penitenciarul Jilava. Un senator PP-DD de Timiș, Ioan Iovescu, l-a vizitat pe finanțatorul Stelei, pentru a-l convinge să revină pe "calea cea dreaptă", adică să-l convertească la credința baptistă.
Ioan Iovescu a fost, în luna august, în Penitenciarul Jilava, însoțit de doi pastori neoprotestanți, pentru a se întâlni cu deținuții. Gigi Becali nu a vrut să se întâlnească cu senatorul de Timiș, pentru a nu-i fi luat din timpul de vizite.
Iovescu a primit aviz de la Senat pentru a se întâlni separat cu Becali, fără a-i fi luat acestuia din timpul de vizite. Senatorul a adus cu el cărți neoprotestante și i-a vorbit lui Gigi Becali despre pocăință, scrie debanat.ro. Becali a ripostat dur și a aruncat cărțile. Iovescu a încercat să-l aducă pe Becali pe drumul cel bun cu ajutorul unui testament pentru sportivi, în stil neoprotestant.
"Eşti un satanist, o să arzi în Iad"
"A acceptat întâlnirea cu mine, dar lucrurile nu au decurs tocmai bine. Când a auzit că m-am pocăit mi-a spus. «Vai de tine, ce ai făcut? Eşti un satanist, o să arzi în Iad». I-am explicat că scrie în Biblie că cine crede, să se boteze. Nu voia să discute nimic despre Dumnezeu. L-am luat pe partea politică, dar nu îl mai interesa nici politica. L-am întrebat dacă tot are o viziune şi vrea să ajute poporul, de ce nu a venit la noi la Partidul Poporului. S-a enervat, chiar nu îi mai ardea de nicio politică. I-am spus să ia Biblia să citească şi să decidă singur ce cale trebuie să aleagă. Nici nu a vrut să audă", a declarat Iovescu.
"Nu are ştampila ortodoxiei, sunt cărţi sataniste"
Senatorul PP-DD a încercat să-i lase lui Gigi Becali un testament al sportivilor, însă finanțatorul Stelei "Nu a vrut să primească cărţile. Mi-a spus că dacă nu are ştampila ortodoxiei, sunt cărţi sataniste. Nu a mai vrut să stea de vorbă deloc. Eu nu m-am supărat pe el şi chiar îl apreciez pentru gesturile făcute".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"