Data publicării:

Un raport dezvăluie agresiunile ''sistemice'' din parlamentul neozeelandez

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Parlamentul neozeelandez este un loc de muncă toxic unde au loc 'agresiuni sistemice' şi hărţuiri, potrivit unui raport publicat marţi şi citat de DPA.

Conduita inacceptabilă a fost adesea tolerată sau normalizată, se arată în evaluarea externă independentă asupra hărţuirii elaborată de consultanta Debbie Francis. Francis, care a intervievat foşti şi actuali membri ai personalului pentru raportul său, a declarat că este foarte comun pentru respondenţi să menţioneze numele 'unui număr foarte mic de parlamentari pe care ei îi consideră recidivişti'.

'Problema fundamentală este dezechilibrul de putere. Este o relaţie stăpân-servitor şi ei sunt trataţi ca nişte zei', a declarat un respondent anonim, în timp ce mai mulţi au descris ca 'înfiorător' comportamentul faţă de tinerele femei. Şaptezeci şi opt la sută dintre cei chestionaţi au spus că au experimentat un comportament nerezonabil sau agresiv care i-a ameninţat sau intimidat, incluzând ţipete frecvente sau mesaje text abuzive.

'Să dorm cu telefonul întotdeauna sub pernă în cazul unui mesaj la miezul nopţii sau al unui apel în care se abuzează de ţipete (...) este obositor din punct de vedere emoţional şi fizic', a spus un respondent. Prim-ministrul Jacinda Ardern a declarat că rezultatele acestui raport sunt luate foarte în serios. 'Parlamentul, ca orice alt loc de muncă, ar trebui să fie liber de agresiune şi hărţuire şi trebuie să facem îmbunătăţiri', a spus ea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel