Un primar PNL refuză să mai candideze la alegerile locale
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Ovidiu Nemeş, liderul PNL Maramureş, a anunţat pe pagina sa de socializare că a decis să nu mai candideze pentru un nou mandat.

'Am decis să nu mai candidez la Primăria Municipiului Sighetu Marmaţiei. Am luat această hotărâre după 8 ani de administraţie locală, patru ca viceprimar, şi patru ani în care am fost primarul vostru, timp în care am reuşit să dau un impuls dezvoltării acestui oraş, să aşez normalitatea ca şi sens şi parcurs în viitorul acestui loc binecuvântat de Dumnezeu, să putem construi un viitor trainic pentru copiii noştri. M-am bucurat în toată această perioadă de susţinerea voastră şi vă sunt recunoscător. V-am simţit aproape şi atunci când mi-a fost greu şi ne-am bucurat împreună de realizările avute în aceşti ani,iar pentru parteneriatul pe care l-am avut cu voi, dragii mei prieteni sigheteni, vă mulţumesc', a precizat Ovidiu Nemeş.

[citeste si]

Nemeş a afirmat că este nevoie de 'un suflu nou' în administraţia locală.

'Nu e un abandon, ci o altă formă de contiuna într-un proiect politic de anvergură . Sunt decis să mă angajez într-un proiect politic mult mare şi pe de altă parte consider că cei 8 ani de activitate în administraţia locală au fost suficienţi şi trebuie să las altora posibilitatea să se implice în actul administrativ. Cred că e nevoie şi în administraţia locală de un suflu nou', a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Ovidiu Nemeş.

Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei a fost declarat incompatibil de ANI. De asemenea, edilul a fost trimis în judecată de către procurorii DNA pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu alături de alţi doi inculpaţi pentru un un prejudiciu de peste 720.000 de lei adus bugetului local. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel