Odată ce a ajuns președinte el a dat polițiștilor dreptul să folosească armamentul pentru a ucide suspecți, astfel că aproximativ o mie de traficanți de droguri și alți infractori au fost uciși în ultimele luni de forțele de ordine și de civili.
Prin urmare, raportorul ONU pentru drepturile omului, Agnes Callamard, l-a acuzat joi pe președintele Rodrigo Duterte că 'incită la violență și crimă'.
În replică, după ce a formulat o afirmație injurioasă la adresa organizației mondiale, președintele filipinez a amenințat duminică la o conferință de presă că ar putea decide părăsirea acestei organizații 'inutile'. Mai mult decât atât, el a vorbit despre posibilitatea de a crea o structură concurentă, la care să invite numeroase state, inclusiv China și țări africane.
[citeste si]
În luna iunie, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, l-a criticat pe Duterte pentru o altă promisiune din campania electorală, cea privind uciderea a 100.000 de criminali.
Și atunci liderul de la Manila a răspuns cu o înjurătură la adresa ONU, el estimând totodată că această organizație ar trebui 'să tacă', întrucât ea nu este capabilă să rezolve probleme precum conflictele din Orientul Mijlociu sau foametea din Africa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol