Data publicării:

Un poster cu Putin, reprezentat ca un craniu, a fost afișat în Riga

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Twitter @Emily_Lykos
Sursă foto: Twitter @Emily_Lykos

Un poster cu chipul lui Putin sub forma unui craniu a fost afișat pe o clădire din apropierea ambasadei Rusiei. 

Muzeul de Istoria Medicinei din capitala Letoniei, Riga, a expus pe faţada clădirii un poster uriaş cu un portret al preşedintelui rus Vladimir Putin stilizat sub forma unui craniu, relatează dpa, citat de Agerpres. Imaginea reprezintă un protest împotriva invaziei ruse în Ucraina şi un semn de solidaritate cu poporul ucrainean.

Un videoclip publicat de muzeu pe Twitter arată momentul în care posterul este dezvăluit.

Posterul a fost conceput de un artist leton

Imaginea a apărut iniţial în ediţia actuală a săptămânalului Ir şi a fost concepută de un artist leton. Alegerea de a expune posterul pe faţada muzeului nu este o coincidenţă deoarece Ambasada Rusiei la Riga este situată chiar vis-a-vis de instituţie.

Această secţiune a străzii a fost redenumită recent "Strada Independenţei Ucrainene" de către consiliul oraşului Riga, în semn de protest împotriva războiului.

Letonia se învecinează cu Rusia şi aliatul său, Belarus şi, la fel ca statele baltice Estonia şi Lituania, ea sprijină Ucraina.

Orchestra din Kiev a ieșit în piața Maidan și a intonat imnul național

Într-un act de sfidare în deja celebra piaţă Maidan din Kiev, unde proteste recente au dejucat planurile Moscovei în Ucraina, o orchestră s-a adunat miercuri în faţa unei mici mulţimi pentru a interpreta imnul naţional în timp ce forţele ruse înaintau spre oraş, relatează Reuters, citat de Agerpres. 

Orchestra simfonică din Kiev a interpretat şi un fragment din "Odă bucuriei", de Ludwig van Beethoven, aflată la originea imnului Uniunii Europene, amintind dorinţa guvernului ucrainean de a se apropia de Europa şi de a se îndepărta de orbita Rusiei.

Zeci de persoane s-au adunat în Piaţa Independenţei (Maidan), unii dintre cei prezenţi fluturând drapelul Ucrainei. La încheierea imnului naţional cei adunaţi în piaţă au aplaudat, iar o femeie a strigat "Pentru Ucraina!".

Forţele ruse înaintează spre capitală din mai multe direcţii, deşi lupte grele purtate în regiunile limitrofe le-au încetinit progresul.

Citește aici mai multe: Orchestra simfonică din Kiev a cântat imnul ucrainean în piața Maidan (VIDEO)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel