Data publicării:

Un nou SCANDAL. Firea: Este o ȘTIRE FALSĂ

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Gabriela Firea este atrasă într-un nou scandal. Primarul general al Capitalei subliniază că informația este complet falsă. 

În presă a apărut informația că Gabriela Firea ar fi blocat defilările liceenilor de pe raza Bucureștiului. 

”Ce legătură are primarul general cu defilarea realizată an de an de către elevi? Şi eu am defilat la finalul Liceului de Aviaţie 'Henri Coandă' din Bacău. Sunt mama a trei copii, am un băiat adolescent, încă doi mici. Vă daţi seama că aş fi ultima persoană din administraţie care să boicoteze sau să blocheze cumva activitatea elevilor. Am văzut şi eu această ştire. Este o ştire falsă. Toate evenimentele care se desfăşoară pe raza Municipiului Bucureşti sunt avizate de către o comisie pentru organizarea evenimentelor care respectă Legea 60. Din această comisie fac parte reprezentanţi ai Jandarmeriei, Poliţiei Capitalei, Brigăzii Rutiere, alte instituţii implicate. Văzând şi eu această ştire falsă m-am interesat ce s-a întâmplat la comisie. Am înţeles că reprezentanţii tuturor liceelor care organizau defilări sau urmează să organizeze în timpul săptămânii au înţeles ca defilările să se desfăşoare, ca şi în alţi ani, pe trotuarele de lângă respectivele licee”, a spus Gabriela Firea, potrivit Agerpres.

[citeste si]

Un singur liceu a solicitat comisiei blocarea unei benzi de circulaţie în timpul paradei.

"A fost un singur liceu care a solicitat blocare benzii întâi într-o zonă destul de centrală şi reprezentanţii comisiei, nu primarul general, le-au transmis să accepte totuşi ca soluţie să defileze pe trotuarul de lângă liceu şi nu pe banda întâi. Înţeleg că de aici a pornit supărarea. Dimineaţă a avut loc defilarea de la Caragiale şi oricum jumătate dintre elevi au respectat protocolul, deci legea, şi au defilat aşa cum au înţeles organizatorii, ceilalţi au mers pe carosabil. În ceea ce priveşte Liceul Gh. Şincai, nici nu a avut loc defilarea, iar protocolul a fost semnat, fiind în weekend, inclusiv pe partea carosabilă. Nu sunt probleme, nu ştiu de la ce a pornit”, a spus primarul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel