Primul copil aduce probleme în aproape două din trei relaţii, relatează Telegraph. Specialiştii spun că venirea în casă a unui nou-născut poate conduce la înstrăinarea dintre parteneri şi la îndoieli asupra căsniciei, care până atunci nu existau.
Autor: Larisa Cobuz
Proaspeții părinţi sunt atât de îngrijoraţi de noile roluri pe care le au, fie că e vorba de adus bani în casă sau de a schimba scutece, încât se neglijează ca parteneri intimi, lucru din care decurg problemele.
Aproape jumătate dintre femeile intervievate care au probleme de cuplu după naştere cred că nu mai sunt atractive pentru partenerii lor. Mai mult de un sfert dintre bărbaţi se tem că soţiile lor nu mai doresc să aibă o relaţie intimă şi mai mult de un sfert dintre cupluri doresc pur şi simplu să aibă puţin timp liber şi să nu se mai îngrijoreze constant pentru copil.
Aducerea pe lume a primului copil pune un cuplu sub o mare presiune. De multe ori, unul dintre părinţi devine casnic şi asta conduce la izolare şi frustrare. Paradoxal este că problemele vin din cele mai bune intenţii: acelea de a îndeplini cu sfinţenie noile responsabilităţi. Din păcate, aproape un sfert din cuplurile intervievate s-au destrămat după naşterea primului copil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă