Un nou incident în strâmtoarea Kerci. Două nave implicate
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Un incendiu puternic a izbucnit pe două nave aflate în apropiere de strâmtoarea Kerci.

În total, 14 persoane şi-au pierdut viaţa în incendiul de pe două nave sub pavilion tanzanian în apropiere de strâmtoarea Kerci, în largul Peninsulei Crimeea anexate în 2014 de Moscova, au anunţat luni autorităţile ruse, relatează AFP. 'Sunt 11 corpuri', a declarat pentru AFP Aleksei Kravcenko, purtător de cuvânt al Agenţiei federale ruse a transporturilor maritime şi fluviale.

'Alte trei persoane au dispărut în apă sub ochii membrilor echipei de salvare', a adăugat el. Aceşti trei membri ai echipajului sunt oficial consideraţi ca dispăruţi, dar foarte probabil au murit, a subliniat purtătorul de cuvânt. Cele două nave, Kandy şi Maestro, aveau echipaje alcătuite în principal din cetăţeni din Turcia şi India, a mai precizat sursa citată. Kandy avea 17 membri ai echipajului, iar Maestro 14. Un precedent bilanţ anunţase 10 morţi şi 14 supravieţuitori.

Incendiul a izbucnit când una dintre nave transfera carburant celei de-a doua, membrii echipajelor sărind în mare pentru a scăpa flăcărilor, a precizat sursa. Victimele au fost transportate în portul Kerci, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Citește și:

Naufragiu în Marea Neagră. Șase oameni au murit

Menținere sancțiuni Rusia. Merkel, cerere la summitul UE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel