Un motociclist a murit după ce s-a izbit de un indicator rutier pe DN 1
Un motociclist în vârstă de 75 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident rutier. Acesta s-a izbit de un indicator de pe marginea drumului.
Un motociclist în vârstă de 75 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident rutier. Acesta s-a izbit de un indicator de pe marginea drumului. În urma impactului, motocicleta a fost cuprinsă de flăcări. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic, deși au încercat să-l resusciteze minute în șir pe motociclist.
Evenimentul rutier a avut loc sâmbătă, 3 iulie, pe DN 1, pe curbele dintre Perșani și Vlădeni.
„Un bărbat, în vârstă de 75 ani, care conducea o motocicletă pe DN1, între localitățile Vlădeni și Perșani din județul Brașov, a lovit un indicator rutier și a părăsit partea carosabilă.
Cadrele medicale sosite la fața locului au declarat decesul persoanei în cauză. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.” au transmis reprezentanții IPJ Brașov. Acesta este al doilea accident rutier de astăzi în care este implicat un motociclist, potrivit Brasov.net.
O mașină plină cu artificii a luat foc în Agigea
Pompierii constănțeni au fost solicitați în seara de 3 iulie sa intervină la un incendiu izbucnit la un autoturism aflat în mers pe DN39, în localitatea Agigea.
La fața locului a intervenit primul, un echipaj al Grupării de Jandarmi Mobile “Tomis” care se întorcea din Vama Veche. Oamenii legii au acordat ajutor șoferului, iar apoi, după sosirea echipajelor de pompieri, au asigurat un perimetru.
La ajungerea echipajelor autoturismul ardea generalizat, iar o femeie ce prezenta arsuri de gradul 2 pe membrul inferior in zona gambei a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la spital. În portbagajul mașinii se afla o mare cantitate de artificii, potrivit FocusPress (vezi imaginile AICI).
Bilanţ negru pe şosele. România, locul întâi în UE la numărul de morţi în accidente rutiere
În România au decedat 96 de persoane la un milion de locuitori în accidente rutiere în 2019, cea mai mare rată din Uniunea Europeană, arată datele publicate de Eurostat, biroul european de statistică. A doua cea mai mare rată a accidentelor rutiere mortale este în Bulgaria, unde 90 de persoane la un milion de locuitori au decedat în 2019 în urma unui accident rutier.
În total, în România au murit 1.864 de persoane din cauza unui accident rutier în 2019, în scădere faţă de 2009, când au decedat 2.797 de persoane pe şoselele din România. Site-ul Poliţiei Române arată că în România s-au înregistrat 8.642 de accidente rutiere grave în aceeaşi perioadă de timp, în scădere de la peste 10.200 de accidente rutiere grave în 2009.
Datele Eurostat mai arată că cele mai sigure şosele sunt în Suedia, unde s-au înregistrat 22 de persoane decedate la un milion de locuitori, în urma unui accident rutier. Urmează Irlanda (29), Malta (32) şi Olanda (34). La polul opus se află România, apoi Bulgaria cu 90 de morţi din cauza accidentelor rutiere la un milion de locuitori şi Polonia cu 77 de victime decedate la un milion de locuitori din cauza unui accident rutier.
În Uniunea Europeană media este de 51 de morţi la un milion de locuitori din cauza accidentelor rutiere, transmite Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News