Un microbuz cu nouă români s-a răsturnat în Marea Britanie
Un microbuz, în care se aflau nouă cetăţeni români, s-a răsturnat pe o autostradă din Marea Britanie, trei dintre aceștia fiind grav răniți în accident.
Mediafax informează că accidentul a avut loc miercuri dimineaţă, în zona Old Basing, pe Autostrada M3, care face legătura între Londra şi oraşul Southampton (sud).
Şoferul microbuzului, în care se aflau nouă turişti români, a pierdut controlul asupra vehiculului, după explozia unei anvelope. Microbuzul a pătruns pe contrasens, rupând balustrada de siguranţă, şi s-a răsturnat. Doi pasageri au fost aruncaţi din maşină din cauza impactului.
În total, trei români sunt în stare critică, a comunicat poliţia din regiunea Hampshire. Celelalte şase persoane, inclusiv doi copii, au suferit răni moderate. Toţi răniţii au fost transportaţi la Spitalul General din Southampton.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News