Un membru fondator al PMP vrea șefia partidului
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
miscarea populara
miscarea populara
Adrian Papahagi spune că, cel mai probabil, PMP va organiza un Congres în luna iunie, iar el va candida la șefia partidului.

"Am decis să candidez la președinția partidului, dacă nu o va face unul mai bun ca mine, în care caz îl voi sprijini.

Am fost singurul care a denunțat din interior deriva PMP prin asocierea cu personaje și practici controversate, asumându-mi până la capăt gestul. Demisia mea a fost un protest față de îndepărtarea partidului "altfel" de la proiectul originar. Am arătat că nu țin la funcții, ci la principii.

Imaginea nu ține loc de substanță. Nu contează că porți blugi sau costum, important e să fii credibil, cinstit și articulat.

Nu putem opune găunoșeniei cu înveliș mediatic numite Ponta ceva similar; este datoria noastră să-i contrapunem ceva radical opus: substanță, cinste, patriotism, valori.

PMP este un partid cu viitor, în care merită investit. Cred în PMP, cred în reformism, cred în șansele dreptei unite de a câștiga președinția României și de a guverna din iarna acestui an", a scris Papahagi pe Facebook.

Actualul președinte al PMP este Eugen Tomac. Numele cel mai vehiculat drept înlocuitor al lui Tomac la președinția partidului este cel al Elenei Udrea.

Citește și: Papahagi nu o vrea pe EBa pe listele PMP pentru PE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel