Data publicării:

Medicamentul perfect pentru a scăpa de cancer, testat pe oameni

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Oamenii de știință de la Universitatea Stanford  se pregătesc să efectueze primele teste pe oameni ale unei substanţe cu potenţial uriaş în lupta contra cancerului. Cercetătorii de la Stanford plănuiesc să efectueze primele teste clinice pe un grup mic, de 10-100 de oameni, la începutul anului 2014.

Anunţul vine la doar câteva luni după studiul realizat de dr. Irving Weissman, biologul care a conceput medicamentul care distruge sistemele de apărare ale cancerului, scrie descoperă.ro.

 O proteină cunoscută sub numele de CD47 spune corpului să nu „consume” cancerul, însă anticorpul conceput de dr. Weismann blochează CD47, eliberând celulele macrofage. Cercetarea arată că aceste celule colectează informaţii preţioase, indicând celulelor T unde se găsesc celulele canceroase. Apoi, celulele T „învaţă” să atace cancerul.

 „Nu ne aşteptam ca celulele CD8+ T să se mobilizeze atunci când macrofagele cuprindeau celulele canceroase în prezenţa anticorpilor ce blocau CD-47”, a comentat Diane Tseng, un cercetător din echipa doctorului Weissman.

 Reuşitele acestui studiu ar putea avea consecinţe importante în lupta contra cancerulului. Atunci când celulele macrofage prezintă celulelor T cancerul de care suferă pacientul, aceste celule T se adaptează la markerii moleculari unici prezenţi în celulele canceroase. Astfel, celulele devin un vaccin personalizat împotriva cancerului.

 „Deoarece celulele T sunt sensibilizate să atace acea formă de cancer de care suferă pacientul, administrarea anticorpilor ce blochează CD-47 ar putea acţiona ca un fel de vaccinare personalizată împotriva cancerului”, spune Tseng.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel