Data publicării:

Un legendar prezentator TV a MURIT

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un legendar prezentator de televiziune al posturilor NBC şi ABC a murit joi la venerabila vârstă de 99 de ani la reşedinţa sa din Scottsdale, Arizona.

Este vorba despre Hugh Downs, relatează EFE. Nepoata lui Downs a anunţat decesul printr-un comunicat în care îşi exprimă regretul faţă de moartea cunoscutului prezentator.

Cine a fost Hugh Downs

Născut la Akron, Ohio, Hugh Downs a apărut prima oară pe sticlă în septembrie 1945 şi a deţinut timp de mai mulţi ani recordul Guinness pentru cel mai longeviv prezentator de emisiuni cu cele mai mult ore de televiziune la activ.

Hugh Downs, care şi-a început cariera ca prezentator de radio la Detroit, oraş unde şi-a definitivat şi studiile, apoi la Chicago, a declarat într-un interviu că, înainte de prima sa audiţie pentru un post la televiziune, 'nu a văzut niciodată o emisiune' pe micile ecrane. Printre primele emisiuni prezentate de Downs s-a numărat spectacolul cu marionete 'Kukla, Fran and Ollie'.

În 1954, Hugh Downs s-a mutat la New York, unde a lucrat pentru o scurtă perioadă alături de Arlene Francis în cadrul emisiunii 'Home'. Downs a mărturisit că iniţial nu a vrut să lucreze în televiziune pe care o considera 'nu foarte populară', însă de-a lungul timpului şi-a dat seama că este un loc de muncă mai rentabil decât credea.

Primul său contract important

Primul său contract important l-a obţinut în 1956 ca prezentator al ultimului sezon al emisiunii 'Caesar's Hour', condusă de legendarul comediant Sid Caesar. Anul următor, el s-a alăturat echipei de la 'The Tonight Show', emisiune pe care a prezentat-o timp de cinci ani, deşi a devenit celebru pentru participarea sa la emisiunea 20/20 a postului ABC, pe care a prezentat-o din 1978 până în 1999, anul retragerii sale.

'Hugh şi cu mine aveam personalităţi şi stiluri diferite, dar ne completam reciproc', a scris colega lui de platou Barbara Walters, în memoriile publicate de aceasta în 2008 sub titlul 'Audition', scrie ziarul The Washington Post.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel