Autoritățile din Argentina au blocat căile de acces către un popular loc de meditație, de teama unei „sinucideri colective”, care să coincidă cu Sfârșitul Lumii prevestit de calendarul mayaș.
Căile de acces spre muntele Uritorco (1.979 m), foarte popular printre adepţii meditaţiei, vor fi închise începând de astăzi (n.red. 20 decembrie) până în 22 decembrie de teama unei „sinucideri colective”, care să coincidă cu schimbarea de eră în calendarul mayaş. „Această decizie a fost luată prin consens pentru a evita orice deturnare a profeţiei maya”, a declarat presei Gustavo Sez, primarul din Capilla del Monte, cea mai apropiată localitate de munte.
Problema este că, după unele traduceri, ziua în care mulţi cred că lumea se va sfârşi, nu este 21, ci 23 decembrie 2012.
„Mayaşii credeau în cicluri temporale, iar calendarul despre care vorbim era format din mai multe ere, de mii de ani fiecare. Actualul ciclu se termină pur şi simplu pe 21 decembrie, sau 23 decembrie, depinde de diferitele traduceri. Nu mai avem alt calendar mayaş pentru că, după venirea spaniolilor, civilizaţia lor a fost pur şi simplu distrusă”, a declarat Mitzi Adamas, specialist NASA, conform jurnalul.ro.
Oricum, pentru orice eventualitate, interdicția de acces pe muntele argentinian Uritorco, loc sfânt pentru populaţia autohtonă şi cunoscut şi pasionaţilor de OZN-uri, care asigură că mai multe farfurii zburătoare au fost zărite acolo în ultimele decenii ar trebui prelungită și dincolo de 23 decembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare