Un expert în comunicare crede că huiduielile îl avantajează pe Băsescu
Imaginea preşedintelui ar fi avut de suferit din cauza huiduielilor, dacă protestatarii s-ar fi oprit în timpul intonării imnului de stat, spune expertul în comunicare politică Antonie Momoc, de la Universitatea Bucureşti.
Impresia pe care o transmit „băile de mulțime“ ale președintelui este de om care controlează evenimentele şi se bucură de o apreciere pozitivă din partea publicului. Contestarea puternică din partea oamenilor din stradă, aşa cum s-a întâmplat la Iaşi, ar reverbera negativ în conştiinţa colectivă, prin efectul de persoană a treia.
Totuşi, susține lector dr. Momoc, a fost o greşeală că s-a huiduit în timpul imnului. „Prin asociere cu imnul, cei care huiduie devin personajul negativ, astfel că, prin contrast, Traian Băsescu devine pozitiv. Deci, huiduielile de la Iaşi îl victimizează. Susţinătorii preşedintelui au argumente să persiste în susţinerea acestuia, ba chiar el ar putea să recâştige o parte din simpatia pierdută, pentru că adversarii săi au huiduit un simbol naţional”.
Politologul Alfred Bulai, pe de altă parte, e de părere că scandalul din timpul mitingului nu are nicio semnificatie. ”Ar presupune ca să existe respect la nivel de mase pentru valorile și simbolurile naționale, ne-a declarat prof. Bulai, dar acesta nu a fost cultivat deloc în ultimii 20 de ani, ba dimpotrivă. Gândiți-vă că și la meciuri se huiduie un jucător sau poate antrenorul, în timpul imnului. Oamenii nu au instituții care să-i reprezinte, nici partide de opoziție, nici sindicate puternice, așa că profită de orice ocazie ca să reacționaeze și să fie băgați în seamă. Atâta timp cât Băsescu este extrem de impopular, huiduielile rezonează cu opinia publică, chiar dacă majoritatea nu este prea interesată de protestul militarilor, e indiferentă sau chiar nemulțumită de pensiile acestora”.
Citeşte şi:
Traian Băsescu, huiduit la manifestaţiile organizate la Iaşi de Ziua Unirii – VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News