Data actualizării: 08.01.2017 14:45
Data publicării: 08.01.2017 13:14

Un exerciţiu de imaginaţie controlat de rigoarea raţiunii cu Gheorghe Săsărman

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura

Gheorghe Săsărman este unul dintre seniorii genului science-fiction şi fantasy modern. Este absolvent al Faculăţii de Arhitectură, doctor în Teoria Arhitecturii scriitor.

Fusesem colegi la revista Contemporanul şi îl admiram pentru profesionalismul său, pentru modestia sa. Avea o anume sobrietate, un dram de revoltă, o picătură discretă de autoironie, luciditate, poezie şi imaginaţie.

Silit de motive politice să renunţe la jurnalism, în acele vremuri tulburi fratele său rămânând „ilegal” în străinătate, ia calea exilului şi se stabileşte la München, în 1983.

Scrierile sale, în special SF, sunt cunoscute în întreaga lume. Are nenumărate volume publicate în Germania, Franţa, Spania, Statele Unite, Polonia, Belgia, Japonia.

A fost distins cu numeroase premii pentru cărţile publicate, printre care cu Premiul Ion Hobana pentru întreaga operă, în 2012.

Editura Nemira a reeditat recent volumul Cuadratura cercului, fals tratat de urbogonie, simultan cu traducerea cărţii în Statele Unite. În patria SF-ului, acest volum a fost tradus de celebra autoare Ursula K. Le Guin. Volumul este similar, într-un fel, celebrului roman Oraşele invizibile de Italo Calvino. Este un subtil melanj de rigoare şi fantazare, după cum este unul de arhitectură, urbanism şi morală. Cartea a avut parte de o lansare de zile mari la Seattle.

„De fapt, fiecare povestire descrie un oraş, în mare parte imaginar, iar destinul personajelor se împleteşte strâns cu destinul urbei”, mărturisea autorul.

Gheorghe Săsărman a fost omagiat recent la Madrid în cadrul primului Congres al Literaturii SF, ca fiind unul dintre cei mai importanţi scriitori ai acestui gen din întreaga Europă.

Să mai amintim dintre scrierile sale: Nemaipomenitele aventuri ale lui Anton Retegan şi ale dosarului său, Himera, Vedenii, Cupa de cucută, Sud contra Nord, Varianta balcanică îmbunătăţită, Cunoştere şi credinţă. Lecturi paralele...

În noiembrie trecut a avut loc în România lansarea romanului său Adevărata cronică a morţii lui Yeşua Ha-Nozri, apărut la Editura Polirom.

Marienplatz în zorii unei zile ca oricare alta, agenţii de ordine găsesc un individ rănit, înfăşurat într-o pânză pătată de sânge. Lucrurile se complică însă, pânza se dovedeşte a fi împletită cu o tehnică şi din materiale dispărute de aprope două milenii, iar personajul are un genom diferit de al occidentalilor din timpurile noastre şi, mai mult, vorbeşte o limbă necunoscută. De aici porneşte o cursă contra cronometru între serviciile statului, biserică şi mass-media.

„Să fie vorba despre o a doua venire a Mântuitorului printre noi sau despre una dintre cele mai mari farse din istorie? Un roman care ne pune faţă în faţă cu un eveniment la care visează milioane de oameni, dar despre care puţini cred că ar putea fi real. O întrebare rămâne totuşi: ce-ar fi dacă?!”

O carte incitantă, de neratat.

Trecut şi viitor

„Nu trebuie să stau prea mult pe gânduri, pentru a vă răspunde la prima întrebare că 2016 a fost pentru mine un an bun: nu numai că în aprilie am terminat noul meu roman Adevărata cronică a morții lui Yeșua Ha-Nozri, dar la sfârșitul lui octombrie el a și apărut – și încă la Editura Polirom, în prestigioasa colecție Fiction Ltd. Am constatat astfel că mai există în România cel puțin o editură serioasă, cu oameni de un înalt profesionalism, și am beneficiat de un redactor de carte exigent, competent și meticulos, cum nu mi s-a mai întâmplat în ultimii treizeci de ani – îl cheamă Adrian Botez. Cartea a fost bine primită: la lansările organizate la București, Iași, Cluj și Timișoara au avut despre ea numai cuvinte de apreciere scriitori, eseiști și critici literari binecunoscuți, printre care i-aș aminti pe Sorin Antohi, Ovidiu Șimonca, Liviu Antonesei, Irina Petraș, Ion Pop, Virgil Stanciu, Ovidiu Pecican, Cornel Ungureanu.

Unii dintre ei au și scris despre carte: Irina Petraș în România Literară, Liviu Antonesei în Bucovina Literară, o cronică de Ion Pop urmează să apară în Steaua – și sper că li se vor mai adăuga și alți recenzenți. Dar mai ales sper ca cititorii, cât mai mulți cititori, să găsească romanul demn de interesul lor.

Al doilea fapt semnificativ al anului a fost publicarea în Verlag Lindenstruth din Giessen, în tălmăcirea scriitorului Georg Aescht, a ediției germane a volumului meu de proză scurtă Cuadratura Cercului. Într-o perfectă ținută grafică (te pui cu nemții?!), însoțită de vinietele originale (desenate de mine încă acum 45 de ani, la definitivarea manuscrisului), această însumare de descrieri ale unor orașe imaginare și nu tocmai, 36 la număr, vine să-mi îndeplinească o veche dorință. După cele trei ediții românești (prima, în 1975, mutilată de cenzură), după traducerile în franceză (Éd. Noël Blandin, Paris 1994), spaniolă (La Biblioteca del Laberinto, Madrid 2010) și engleză (Aqueduct Press, Seattle 2013 – semnată și prefațată de faimoasa scriitoare americană Ursula K. Le Guin), iată că volumul apare în sfârșit și în Germania, în patria mea adoptivă, unde îmi duc zilele de mai bine de 33 de ani!

Pe lângă aceste două împliniri majore, aproape că nici n-ar mai fi cazul să amintesc că tot anul trecut am împlinit trei sferturi de veac – ceea ce, la drept vorbind, nici măcar nu-i meritul meu.

A doua întrebare privește anul care începe acum: ce așteptări am? Mai întâi de toate, să ne păstrăm sănătatea, soția mea Mariana și cu mine, atâta câtă mai avem, împreună cu toată familia. Și aș dori bineînțeles să pot scrie în continuare, să-mi duc la bun sfârșit proiectele începute sau măcar schițate (a căror realizare ar urma să dureze desigur mai mult de un an). M-aș bucura de asemenea dacă romanul tocmai apărut ar trezi interesul vreunui editor german – având în vedere că acțiunea se petrece chiar aici, la München. Și poate că – mai știi? – Cuadratura cercului, cartea mea cea mai cunoscută, va fi cândva tradusă și în alte limbi, de pildă în italiană. Dar mai ales în privința viitorului, vorba nu mai știu cui, e foarte greu să faci profeții! (Deși se pare că nici cu prezicerea trecutului nu stăm mult mai bine...) Prin urmare, să ne mulțumim cu urarea tradițională: An Nou Fericit!”

München, 8 ianuarie