Data publicării:

Un edil din Gorj a început să facă economie la curent atât acasă, cât și în primărie: Îmi amintesc de anii 1983-1989. O să vorbesc și cu directorul școlii să decaleze programul de la ora 9

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

Primarul din localitatea gorjeană Bengești-Ciocadia a început să facă economie la curent.

Prețurile mari la utilități îi fac pe edilii gorjeni să ia măsuri drastice. Cel mai mare consum este la electricitate, cu iluminatul public. În Bengești-Ciocadia, primarul susține că face economie și el, dar și angajații. 

„Cel puțin, de sărbătorile de iarnă să menținem și noi iluminatul public. O să reducem din luminițele de prin comună, pentru că nu sunt bani, facturile sunt extraordinar de mari și nu avem cu ce să le achităm.

Știu, e o situație neplăcută, îmi aduc aminte de anii 1983-1989, pentru că numai atunci nu exista iluminat public în comune. Eu fac economie și acasă, iar în primărie le-am spus colegilor să stingă becurile. La școli, de asemenea, o să vorbesc cu directorul să decaleze programul de la ora 9. Trebuie să luăm niște măsuri fiindcă rămânem fără curent electric și, practic, ne închidem singuri“, a spus primarul Victor Geogia, conform IGJ.

Internet cu porţia şi renunţarea la criptomonede, soluţii pentru reducerea consumului de energie. De ce olandezii se vor lupta să intre în spaţiul românesc

 

Planeta se află într-un moment crucial privind schimbările climatice, avertizează specialiştii. În acest context, apar şi "soluţii" pentru economisirea de energie şi, astfel, pentru reducerea poluării.

Într-o notă ironică, jurnalistul Val Vâlcu a exprimat două "soluţii" pentru reducerea consumului de energie la nivel european, dar a spus şi de ce olandezii, care momentan se opun intrării României în spaţiul Schengen, se vor lupta să ajungă în spaţiul românesc în viitor. 

"Eu unul sunt îngrijorat cu schimbările astea climatice. Sunt multe dovezi ştiinţifice. E şi normal, pentru că dacă aduci în mediu cantitatea de gaz din vremea dinozaurilor, dacă refaci compoziţia atmosferică de atunci, vei avea şi condiţiile de atunci.

O satisfacţie tot am, că se va bate Olanda să intre cu cetăţenii în spaţiul românesc. Asta pentru că acolo unde împărăţeşte Olanda acum va fi puţin din Marea Nordului, cam până la Dortmund, dacă se topesc gheţarii. 

Dar eu am soluţii. La ce renunţăm prima dată? Eu vin din comunism. La ce am renunţat prima dată? Păi, ca să nu mai consumăm curent, la televizor. Deci eu aş închide internet, asta e soluţia mea. Internet cu porţia! Două ore pe zi, între 8 şi 10 seara. Intri în primul rând pe site-ul Comisiei Europene, unde trebuie să stai 15 min. Poate şi pe la guvernul naţional în fugă. După care te mai distrezi, pui două poze, te uiţi pe Tik Tok. Până la 10! Că la ora aia, stingerea, că serverele merg cu curent şi noaptea nu sunt celule fotovoltaice, nu bate soarele în parcul fotovoltaic (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel