Un deţinut a reuşit să fugă din Iran şi să ajungă în Canada, în timpul unei permisii
Un iranian care executa o condamnare la închisoare pe viaţă pentru că a proiectat un site pornografic a fugit din Iran cu ocazia unei permisii şi s-a alăturat familiei sale din Canada, au declarat sâmbătă autorităţile iraniene şi canadiene.
"Canada salută anunţul că Saeed Malekpour a ajuns la familia sa din Canada", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe canadian într-un comunicat transmis AFP sâmbătă seara.
Fără să poată oferi mai multe detalii din "motive de confidenţialitate", purtătorul de cuvânt a menţionat că Ottawa a pledat pentru eliberarea domnului Malekpour, care este rezident permanent al Canadei. "Suntem fericiţi că el se află acum în Canada", a adăugat oficialul.
"Acestui individ i s-a interzis să părăsească ţara şi aparent a plecat (...) prin reţele neoficiale", a declarat la rândul său purtătorul de cuvânt al Autorităţii judiciare iraniene, Gholamhossein Esmaili, la televiziunea oficială, ca reacţie la informaţiile despre fuga din Iran a lui Saeed Malekpour.
"Acest individ a fost condamnat la închisoare pe viaţă şi a executat o pedeapsă de peste 11 ani", a declarat Esmaili, citat de Mizan Online, agenţia de ştiri a autorităţii judiciare.
"El a primit o permisie de trei zile (la 20 iulie) şi la sfârşitul acestei perioade nu a revenit la închisoare", a spus el.
'Coşmarul s-a încheiat în sfârşit', a scris sora lui, Maryam Malekpour, vineri seară, pe Twitter, alături de un clip care îl arăta pe fratele ei într-un aeroport.
De asemenea, ea a mulţumit tuturor oamenilor care i-au susţinut în tot acest timp şi Canadei pentru leadership-ul ei.
Malekpour a fost arestat în Iran în 2008, în timp ce îl vizita pe tatăl său grav bolnav. El a fost acuzat de "proiectarea şi găzduirea de site-uri pentru adulţi", "agitaţie împotriva regimului" şi "insultare a islamului", potrivit rudelor sale.
El a fost condamnat mai întâi la moarte înainte ca pedeapsa să fie comutată la închisoare pe viaţă în august 2013.
Încarcerarea lui Malekpour a fost unul dintre multele cazuri proeminente care au implicat iranieni cu dublă naţionalitate sau rezidenţă permanentă străină, scrie BBC duminică.
Payam Akhavan, profesor de drept internaţional care a fost implicat în acest caz, a declarat presei canadiene: "El a fost eliberat temporar din închisoarea din Iran, în urma presiunilor organismelor Naţiunilor Unite pentru drepturile omului, iar acesta urma să se prezinte din nou autorităţilor penitenciare.
În timpul detenţiei, Malekpour a fost torturat fizic şi psihologic şi a petrecut mai mult de un an în încarcerare solitară, potrivit Amnesty International.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News