Un Consiliu Județean a realizat nu mai puțin de patru centuri ocolitoare numai în 2024!
Află în articol unde s-au realizat cele patru centuri ocolitoare.
Şoseaua ocolitoare a localităţii Oşorhei, cu o lungime de 5,8 km, va fi deschisă circulaţiei sâmbătă seara, fiind a patra centură rutieră finalizată de Consiliul Judeţean Bihor în cursul acestui an, a anunţat vineri, instituţia.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de CJ Bihor, drumul de ocolire va contribui semnificativ la descongestionarea traficului de pe cea mai aglomerată ieşire din Oradea, cea spre Cluj, pe DN1.
”În fiecare zi, aproximativ 25.000 de maşini tranzitează localitatea Oşorhei, ceea ce face din DN1 cel mai aglomerat drum naţional din România. În acest context, Centura Oşorhei este un proiect de infrastructură de o importanţă majoră pentru judeţul Bihor şi zona metropolitană a Municipiului Oradea”, arată sursa citată.
Comisia de dare în trafic a verificat şi aprobat vineri toate aspectele tehnice şi de siguranţă necesare, astfel încât Centura Oşorhei să fie pregătită pentru deschiderea circulaţiei. În urma acestor verificări, la care a participat şi Poliţia Rutieră Bihor, s-a decis ca noul drum să fie deschis traficului sâmbătă, 24 august, la ora 19,00.
Traseul de 5,8 kilometri al Centurii Oşorhei porneşte din sensul giratoriu situat la intersecţia cu drumul spre localitatea Cheriu, de pe Centura Oradea, ocoleşte Oşorhei prin sud şi se termină în sensul giratoriu de pe DN1, care face legătura cu localitatea Fughiu.
Reabilitarea drumului județean dintre Oşorhei şi Copăcel
În cadrul aceluiaşi proiect se reabilitează cei 12,8 km de drum judeţean dintre Oşorhei şi Copăcel. Aici lucrările presupun lărgirea drumului, amenajarea zonelor de acces la proprietăţi, refacerea podeţelor, demolarea şi refacerea podului peste Valea Sărand. Stadiul de realizare a lucrărilor este de peste 70%.
Realizarea Centurii Oşorhei şi reabilitarea drumului judeţean fac parte din obiectivul de investiţii ”Creşterea accesibilităţii pe drumurile judeţene în Zona Metropolitană Oradea; Lot 1: Sector 1 (DJ767J) - Oşorhei şi DJ767E - Oşorhei - Copăcel”, din proiectul ”Construirea şi reabilitarea legăturilor rutiere secundare către reţeaua rutieră şi nodurile TEN-T din Judeţul Bihor”.
Lucrările sunt executate de firma SC Porr Construct SRL, iar valoarea contractului pentru cele două drumuri este de 108.275.129,09 lei, fără TVA.
Finanţarea este asigurată din bugetul Consiliului Judeţean Bihor şi din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Regional Nord-Vest 2021 - 2027.
În prezent, Consiliul Judeţean Bihor a finalizat sau are în lucru opt drumuri noi în judeţ, cu o lungime totală de 68 de km, din care 37,2 km daţi în folosinţă: Centura Aleşd - 5,8 km (deschisă parţial); Centura Beiuş - 9,3 km; patru centuri date în trafic: Centura Sântandrei - 5 km; Centura Nojorid - 8,4 km (dată în trafic); Centura Sânmartin - 8 km (dată în trafic) şi Centura Oşorhei - 5,8 km (se deschide în 24 august). Mai sunt în lucru Centura Biharia - 8,7 km şi Inelul Metropolitan Oradea - 17 km.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News