Data publicării:
Un consilier al papei Francisc vrea ca preoţii romano-catolici să se poată căsători - Reuters
Un înalt oficial al Vaticanului, consilier al papei Francisc, spune că ar trebui ''să se ia serios în considerare'' posibilitatea de a le permite preoţilor romano-catolici să se căsătorească, transmite Reuters.
Este pentru prima dată când o spun public şi va suna ca o erezie pentru anumite persoane, a declarat arhiepiscopul de Malta Charles Scicluna, care deţine totodată şi funcţia de secretar adjunct al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, într-un interviu pentru Times of Malta.
Papa Francisc a exclus posibilitatea ca el să schimbe regulile Bisericii Romano Catolice care impun celibatul preoţilor. Însă aceasta nu este o doctrină formală a Bisericii, aşa că ar putea fi schimbată de un viitor suveran pontif.
Într-un interviu acordat unei publicaţii din America Latină în 2023, papa Francisc a vorbit din nou despre regula celibatului şi a afirmat că nu este eternă, asemenea hirotonisirii, ci o disciplină care poate fi revizuită. Un purtător de cuvânt al Vaticanului nu a putut fi contactat pentru a comenta informaţia, precizează Reuters.
Preoţilor le era permis să se căsătorească în primul mileniu din istoria Bisericii
Charles Scicluna, cunoscut pentru investigaţiile sale privind abuzurile sexuale în rândul Bisericii, a menţionat că preoţilor le era permis să se căsătorească în primul mileniu din istoria Bisericii, iar în zilele noastre, căsătoria este permisă în bisericile catolice de rit estic.
Dacă ar depinde de mine, aş revizui condiţia potrivit căreia preoţii trebuie să fie celibatari. Experienţa mi-a arătat că e un lucru pe care trebuie să-l luăm foarte serios în considerare, a spus el. Charles Scicluna, în vârstă de 64 de ani, a spus că Biserica a pierdut mulţi preoţi excelenţi pentru că aceştia au ales căsătoria.
Arhiepiscopul a adăgat că 'există un loc pentru celibat în Biserică, dar că trebuie, de asemenea, să se ţină cont de faptul că un preot câteodată se îndrăgosteşte. Atunci, acesta trebuie să aleagă între ea şi preoţie, iar unii preoţi fac faţă acestei situaţii implicându-se în secret în relaţii sentimentale.
Controversa referitoare la autorizarea căsătoriei în rândul preoţilor romano-catolici datează de mai multe secole. Preoţii au voie să se căsătorească în bisericile catolice de rit oriental, precum şi în bisericile ortodoxă, protestantă şi anglicană. Oponenţii căsătoriei preoţilor susţin că celibatul le permite preoţilor să se dedice în întregime Bisericii.
În 2021, papa a respins o propunere care le-ar fi permis unor bărbaţi mai în vârstă şi căsătoriţi să fie hirotonisiţi în unele regiuni îndepărtate din Amazon, unde, în anumite zone, credincioşii se întâlneau cu un preot doar o dată pe an, notează sursa citată.
Vezi și - Vaticanul autorizează binecuvântările pentru cuplurile de acelaşi gen - Reuters
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News